Atenție, lipsă apă pe mai multe străzi din localitatea Lumina!
279
Articole de la același autor
Reguli noi pentru parcările de lângă blocuri. Platformă online pentru rezervarea locului
20 Aprilie 2021
FĂRĂ MASCĂ în aer liber, de sâmbătă! A fost stabilit calendarul ridicării restricţiilor în România
14 Mai 2021
Asociaţiile de proprietari, obligate să construiască spaţii pentru reciclarea gunoaielor. „Este ilegal!”
28 Mai 2021
RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri, 16 iunie, în intervalul orar 9.00 – 20.00, în vederea racordării la sistemul centralizat de distribuție a noii conducte de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Pelican din localitatea Lumina, județul Constanța.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu, în valoare totală de aproximativ 24 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: 22 Decembrie 1989, Câmpului, Pelican, Liliacului, Mare, Rogozului, Viorelelor, precum și cei de pe străzile adiacente.
Totodată, în același interval de timp, în restul localității Lumina se va furniza apă cu presiune redusă. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmit reprezentanţii RAJA.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Iunie 2021
Marţi, 15 Iunie 2021
Marţi, 15 Iunie 2021
Luni, 14 Iunie 2021
Joi, 10 Iunie 2021
Miercuri, 09 Iunie 2021
Miercuri, 09 Iunie 2021
Luni, 07 Iunie 2021
Miercuri, 02 Iunie 2021