Atenție, la contracte! Compania Enel, amendată pentru practici comerciale incorecte

305
Atenție, la contracte! Compania Enel, amendată pentru practici comerciale incorecte - enel-1452622212.jpg

Articole de la același autor

Compania Enel a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru practici comerciale incorecte.

O asociație de proprietari a reclamat faptul că în contractul standard de furnizare a energiei electrice ar exista clauze abuzive. Acestea făceau referire la faptul că, în cazul în care consumatorii doreau să denunțe anticipat contractele, aceștia trebuiau să notifice "cu 30 de zile și să plătească celeilalte părți suma de 400 lei pentru fiecare lună pentru care operează denunțarea contractului".

Direcția Generală de Control și Supraveghere a Pieței, prin directorul general Paul Anghel, a desfășurat un control privind aspectele sesizate. Legislația specifică desfășurării activității din domeniu nu prevede posibilitatea ca Enel Energie să denunțe unilateral contractul, existând situații limitative în care furnizorul este îndreptățit să rezilieze din inițiativa sa contractul de furnizare a energiei electrice.

În timpul desfășurării controlului, reprezentanții Enel Energie au prezentat trei contracte de furnizare energie electrică încheiate cu asociații de proprietari, respectiv trei contracte de furnizare de energie electrică încheiate cu consumatori persoane fizice. În urma controlului, s-a constatat că acea clauză de denunțare era menținută, fiind modificate doar termenele aferente notificării și sumele datorate în caz de denunțare anticipată.

Astfel, concluziile controlului au fost acelea că Enel Energie "utilizează o practică comercială agresivă. Operatorul economic impunea consumatorilor să rămână captivi în contractul de furnizare a energiei electrice, pe toată durata contractuală".

"Enel Energie folosea o poziție de forță, o influență nejustificată față de consu-matori, putând limita libertatea de alegere și comportamentul consumatorilor de a denunța contractul de furnizare a energiei electrice. S-a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 363/2007 modificată, iar operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională", explică reprezentanții ANPC. De asemenea, a fost dispusă încetarea practicii comerciale incorecte.

"Le recomandăm consumatorilor să citească foarte atent contractele pe care aceștia le semnează cu furnizorii de diverse servicii. Acestea nu trebuie să limiteze opțiunile consumatorilor de a-și alege furnizorul pe care și-l doresc și care răspunde cel mai bine nevoilor lor. Îi sfătuiesc pentru orice neregulă cu privire la tratarea consumatorilor de pe altă poziție, decât cea de egalitate să o semnaleze colegiilor mei de la ANPC. Ori de câte ori astfel de practici vor fi con-statate de către ANPC, vor fi sancționate, urmărind în paralel și încetarea practicii comerciale", a declarat Bogdan Pandelică, președintele ANPC. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.2504 secunde