Atenție, constănțeni! Trafic restricționat în centrul municipiului, mâine și poimâine

289
Atenție, constănțeni! Trafic restricționat în centrul municipiului, mâine și poimâine - atentieseoprestecirculatiapelapo-1540909247.jpg

Articole de la același autor

Cu prilejul sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Diviziei Active a Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești", membrii structurii militare vor desfășura joi, 1 noiembrie, o serie de manifestări care vor avea loc la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență din zona Casei de Cultură. 


Evenimentul va debuta la ora 9.00, cu intonarea Imnului Național al României. 
În intervalul orar 11.15 – 11.45, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe sensul de mers dinspre strada Nicolae Iorga spre strada I.L. Caragiale, va avea loc defilarea gărzii de onoare.


Ca preambul al evenimentului, miercuri, 31 octombrie, se va desfășura o repetiție.
Pentru ca momentul aniversar să se desfășoare în condiții optime, atât pe 31 octombrie, cât și pe 1 noiembrie, vor fi luate măsuri de asigurare a ordinii publice în perimetrul dedicat derulării evenimentului.


Astfel, începând cu data de 31 octombrie, de la ora 20.00, și până pe 1 noiembrie, după defilarea gărzii, parcarea autovehiculelor în fața Monumentului Eroilor din Războiul de Independență va fi restricționată. 
Cu această ocazie, pentru buna desfășurare a festivității, atât mâine, cât și joi, în intervalul orar 9.00 și 12.00, traficul rutier va fi restricționat pe banda nr.1 și banda nr. 2 a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, pe tronsonul delimitat de  străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8838 secunde