Atenție ce mâncați de post! Pateurile sunt pline de E-uri și sare

332
1

Articole de la același autor

Suntem în plin post și de multe ori meniul zilei este o alegere grea.m În piețe, legumele sunt încăm la prețuri de trufandale și,m în lipsa unor ingredientem cât de cât sănătoase, ajungem să mâncăm înlocuitorim care nu ne hrănescm cu adevărat, ci doar ne fackm să păcălim foamea. m Mai rău decât atât estem că mulți din aceștia ne distrug sănătatea.


Unul din cele mai nocive produse este pateul de post. InfoCons (Asociația Națională de Protecția Consumatorilor) a realizat un studiu pe etichetele produselor tip pateu vegetal ce se regăsesc pe piața din România. În total, au fost analizate 23 de produse de la distribuitorii din marile magazine. Rezultatele sunt alarmante: aproape jumătate din sortimente au minimum zece E-uri în compoziție. Însă există produse și cu 12 aditivi. Trist este că 95,65% din produse au printre ingrediente caragenanul, 91,30% au monoglutamat de sodiu, iar 69,56% au ascorbat de sodiu. Iar dacă analizăm conținutul de proteine, care ar fi trebuit să fie unul destul de ridicat, aflăm cu stupoare că 91,30% au mai puțin de 5 grame de proteine pe suta de grame. De asemenea, remarcăm faptul că produsele cele mai bogate în glucide sunt și cele mai sărace în fibre. De asemenea, unele produse prezintă și cantități de zaharuri de până la 1,60 de grame. În plus, 95,65% din produse au avut cel puțin 1 gram de sare în compoziție. De altfel, cantitatea de sare din produsele studiate s-a situat între 0,51 și 1,89 grame.


"Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul comun global al sării ar scădea până la cantitatea de 5 grame pe zi. Consumul excesiv de sare poate duce la apariția unor probleme ale sistemului circulator. În România, aproximativ 910.000 de persoane suferă anual de boli ale sistemului circulator", explică Sorin Mierlea, președintele InfoCons.


Ne păcălesc cu eticheta!


Exemplul pateului vegetal nu este singular. În general, majoritatea produselor "de post" de pe piață conțin zeci de aditivi alimentari care să le confere gust, dar care sunt extrem de periculoși pentru sănătate. Mai mult decât atât, deseori, profitând de neatenția noastră și de apetența pentru produsele de post, comercianții încearcă să ne păcălească cu produse etichetate ca fiind de post, dar în a căror rețetă apar ingrediente provenite de la animale. 


"Avertizăm consumatorii că, în anii anteriori, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au găsit la comercializare produse precum maioneză vegetală simplă și maioneză vegetală Shaorma, denumirea de maioneză putându-se atribui doar unei emulsii pe bază de gălbenuș de ou, ulei și alte ingrediente, cozonac cu rahat, cacao și stafide, în compoziția căruia se regăseau ouă, în contradicție cu mențiunea inscripționată pe fluturașul colant - produs de post, produse de cofetărie preambalate, cu mențiunea de post, deși în lista ingredientelor de pe etichetă era înscris frișcă", explică directorul general al ANPC, Paul Anghel. 


Sfaturi de la Protecția Consumatorilor


Acesta ne sfătuiește ca să citim cu atenție eticheta înainte de a cumpăra orice produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe bază de soia, produse de patiserie de post - cozonac, foietaje de post etc.. 


"Pentru ca produsele pe care le cumpărați în perioada postului, premergătoare sărbătorilor pascale, să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dumneavoastră, ANPC recomandă ca, înainte de a le cumpăra, să acordați o atenție deosebită listei ingredientelor. În cazul în care aceasta conține și ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să știți că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post. De asemenea, nu cumpărați produse cu etichete care nu vă informează complet și corect privind conținutul, ingredientele sau calitatea produsului. Urmăriți dacă în magazin sunt respectate condițiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura. Nu cumpărați produse care au fost ținute la temperaturi mai mari decât cea specificată. Iar după achiziție, respectați și la domiciliu condițiile de depozitare precizate pe ambalaj", mai spune directorul ANPC.


Comentează știrea

Mihai
25 martie 2018
Chiar credem toate prostiile?

Mai Andreea, din nou iei pe nemestecate comunicatele de presa ale unuia si altuia care au descoperit citirea etichetelor. Iti reamintesc ca ANPC (Asociația Națională de Protecția Consumatorilor) nu are nici o legatura cu ANPC (Autoritatea pentru protectia consumatorului) care este singurul organ autorizat pentru preluarea sesizarilor de orice natura, solutionarilor de abuzuri in detrimentul consumatorilor. Cat despre continutul articolului - nu zice nimic deosebit si nici alarmant. O tot tinem cu caraghenanul - nu s-a stabilit ca e nociv, deci se poate folosi. Glutamatul de asemenea, este folosit in toata lumea, EU doar limitand dozajul. Ascorbatul de sodiu, adica un fel de vitamina C folosit in industria alimentara. Si nu in ultimul rand, ce-a mai mare tampenie - cantitatea mica de proteina. Ca 5% e putin. Da` cat ar trebui sa fie? 50% sau mai mult? De ce nu zice ca pateul de ficat are un continut de proteina de 10%? Pai tu compari un pateu vegetal cu unul animal?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.315 secunde