Secția de Pediatrie sărăcește pe zi ce trece: asistentele pleacă, paturile dispar

Atentat la sănătatea copiilor noștri

2209
Atentat la sănătatea copiilor noștri - 086384a62184db7d4749dda82410dec6.jpg
Când li se îmbolnăvesc copiii, toți părinții din județul Constanța se îndreaptă către Spitalul Clinic Județean de Urgență. Este singura unitate sanitară din județul nostru care are personalul necesar și este cât de cât echipată pentru a-i îngriji pe minori. Altele sunt problemele cu care se confruntă Secția de Pediatrie a celei mai mari unități sanitare: prea puține paturi, din al căror număr se va tăia în curând, asistentele medicale preferă să iasă la pensie decât să lucreze pe un salariu redus și nu sunt medici pediatri cu supra-specializări, care ar asigura un tratament corect.

Secția este în permanență arhiplină
Secția de Pediatrie își desfășoară activitatea, în prezent, pe etajele opt și nouă din Spitalul Județean, urmând ca abia după finalizarea procesului de restructurare să se restrângă pe unul dintre etaje, cel mai probabil etajul opt. Chiar și așa, spațiul nu este utilizat la maxim, din lipsă de personal. "Actualmente ne-am restrâns activitatea pentru că nu mai avem personalul sanitar care să îngrijească de copii, respectiv asistente medicale și infirmiere. Multe asistente au ieșit la pensie pe parcursul acestui an. Înainte erau trei sectoare pe fiecare etaj, acum mai sunt doar câte două", a declarat dr. Cristina Mihai, șefa Secției de Pediatrie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate ieri.
Restrângerea activității a presupus și reducerea numărului de paturi. Dacă în trecut pe fiecare etaj erau câte 90 de paturi pentru micuți, în prezent mai sunt doar câte 50. Numărul de paturi a fost redus treptat, ne-a spus dr. Cristina Mihai. Mai mult, se preconizează că, foarte curând, Secția de Pediatrie va rămâne doar cu 75 de paturi, la care se vor adăuga 15 paturi pentru Terapie Intensivă. "La ora actuală, toate paturile sunt ocupate. Secția noastră mai are o particularitate: aproape fiecare copil este internat cu mama lui, ceea ce înseamnă un grad de ocupare dublu", a atras atenția pediatrul. Nu înseamnă însă că mămicile dorm în paturi separate, ci în multe cazuri se ajunge ca femeile să se înghesuie cu cei mici în același pat sau să-i adoarmă pe picioare.
Reducerea numărului de paturi și restrângerea activității medicale vine în contextul în care Secția de Pedia-trie a Spitalului Județean este în permanență aglomerată: vara sunt copiii veniți în vacanță, iar în această perioadă sunt cazurile de viroză. "Încă sunt foarte multe internări, căci este sezonul virozelor. Multe dintre internări sunt justificate, dar sunt și cazuri când nu este neapărat nevoie de spitalizare. În momentul în care se va da drumul staționarului cu paturi din Urgența Pediatrie vom fi degrevați de o parte din cazuri. Așa cum este normal, copiii cu hipertermie, cu vărsături, care trebuie supravegheați două-trei ore vor fi ținuți sub observație acolo", a afirmat dr. Cristina Mihai.

Este nevoie de medici pediatri cu a doua specializare
Probleme în acordarea asistenței medicale corespunzătoare apar și din cauza lipsei medicilor pediatri cu supra-specializări. "Este nevoie de medic specializat în nefrologie pediatrică, în boli respiratorii la copil, în hematologie. Întâmpinăm dificul-tăți și pentru că nu avem pediatri specializați în cardiologie pediatrică, în anestezie și terapie pediatrică, în neurologie. Împreună cu colegii trebuie să facem față solicitărilor pe care le impun aceste cazuri deosebite la copii", a adăugat medicul. De multe ori, copiii nu pot fi transferați la alte unități din țară, unde există acești specialiști, pentru că, la rândul lor, acestea sunt încărcate. "Și copiii fac ulcer, hernie, pancreatită, asemenea adultului. La noi însă sunt sub-diagnosticate pentru că nu avem medicii pediatri cu supra-specializările respective. Sunt puțini medici pediatri cu a doua specializare în România și sunt extrem de căutați", a declarat dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al spitalului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.842 secunde