Atac la micile afaceri! Frizeriile de cartier, în pericol să se închidă!

11522
Atac la micile afaceri! Frizeriile de cartier, în pericol să se închidă! - coafor-1581529098.jpg

Articole de la același autor

Coaforul și frizeria de cartier riscă să dispară de la 1 ianuarie 2021. Se va ajunge în această situație, atrag atenția specialiștii din lumea "beauty" dacă Ministerul Sănătății nu va modifica normele de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală, pe care le-a adoptat de curând.

Legislația care reglementează normele de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală nu au mai fost modificate din 2007. Era timpul pentru o actualizare, au arătat reprezentanții Ministerului Sănătății, în momentul în care au pus pe hârtie și au propus modificarea Ordinului 1136/2007 prin OG 15/2020. Modificările aduse au stârnit însă revoltă în rândul specialiștilor din lumea "beauty": hair-stiliști și cosmeticiene atrag atenția că, dacă Ordonanța va fi pusă în aplicare în forma actuală va duce la desființarea multor afaceri mici.

Alin Claudiu Mureșanu este hair-stilist în Constanța și este unul dintre cei care au luat inițiativă împotriva demersurilor guvernanților. A inițiat o petiție online, la începutul lunii februarie – petiție care a strâns deja aproape 12.000 de semnături – și a organizat un protest în București, la care au participat specialiști în domeniu din toată țara. "Ordinul de ministru 15/2020 va aduce în pragul închiderii saloanele de înfrumusețare. Un prim abuz era termenul de doar 30 de zile pentru intrarea în legalitate. Am obținut o victorie, prin faptul că termenul a fost amânat pentru 1 ianuarie 2021. Al doilea mare abuz este, din punctul meu de vedere, reglementarea și introducerea saloanelor de înfrumusețare în gradul de risc aferent cabinetelor medicale și al spitalelor, lucru cel puțin nefiresc", a arătat Alin Claudiu Mureșanu.

De exemplu, potrivit noilor norme de igienă, saloanele trebuie să fie compartimentate în funcție de specificul activității, să dețină autoclav pentru sterilizarea instrumentarului, iar destinația de salon de înfrumusețare să fie specificată în actele spațiului. Aspecte dificil de îndeplinit, în momentul în care spațiul este de aproximativ 40 mp – cum este cazul majorității frizeriilor de cartier! – este închiriat și abia supraviețuiește de la o lună la alta. 


"Am făcut un studiu de piață și reiese că multe dintre saloanele de cartier au între 30 – 40 mp, ceea ce înseamnă că nu vor mai fi autorizate. Pentru că nu poți compartimenta conform specificațiilor noii legi. În consecință, multe dintre aceste saloane de cartier se vor închide", a subliniat Alin Claudiu Mureșanu.

Pe de altă parte, o altă specialistă în domeniu ne-a precizat: "Ne obligă să ne cumpărăm autoclav pentru sterilizarea instrumentarului. Dar acest dispozitiv costă undeva la 14.000 de lei, iar noi avem deja alte dispozitive pentru sterilizare. Acum nu mai sunt bune? Apoi, ne solicită ca domeniul de activitate să fie specificat în actele spațiului. Dar dacă acesta este închiriat, cum procedăm?". "Un alt aspect este faptul că saloanele aflate de la etajul întâi în sus nu vor mai putea fi autorizate. Care ar putea să fie explicația pentru care aceste saloane trebuie să fie neapărat la parter?", a mai arătat Alin Mureșanu.

Deocamdată, specialiștii în "beauty" au reușit să convingă ministerul de resort să amâne termenul de intrare în vigoare al noii legi. Dar lupta nu se oprește aici. "Noi avem o organizație, Asociația Cosmetologilor din România, care nu a fost consultată nici când s-a dat prima lege, nici acum. Suntem deschiși dialogului, dorim să fie realizată o lege specifică pentru acest domeniu de activitate", a subliniat Alin Mureșanu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Forumul de Afaceri România - Turcia
Pagina a fost generata in 0.5522 secunde