Asociaţiile de proprietari, obligate să construiască spaţii pentru reciclarea gunoaielor. „Este ilegal!”

5633

Articole de la același autor

Constănţenii care stau la bloc vor fi obligaţi să selecteze gunoaiele din gospodărie, să le pună în tomberoane separate şi să plătească pentru ridicarea lor. Autorităţile locale le-au pus în vedere asociaţiilor de proprietari să îşi construiască spaţii speciale pentru colectarea deşeurilor reciclabile şi să încheie contracte pentru ridicarea lor cu firme specializate. Toate acestea, evident, pe banii locatarilor.





Asociaţiile de proprietari din municipiul Constanţa au termen de 45 de zile pentru a amenaja locul unde vor fi depozitate deşeurile reciclabile şi să prezinte Primăriei Constanţa dovada că au stabilit o înţelegere cu un colector autorizat, care să le preia. În caz contrar, riscă supraimpozitarea anuală. „Pe data de 20 mai, Primăria Constanţa a transmis asociaţiilor de proprietari o adresă referitoare la colectarea selectivă a deşeurilor. Deoarece primăria nu a făcut nimic să rezolve această problemă, în ultimul ceas, încearcă să paseze responsabilitatea asociaţiilor de proprietari, deşi acestea nu au nicio competenţă în domeniu. Desigur că protecţia mediului este foarte importantă pentru oricare dintre noi, dar «soluţia» primăriei este inacceptabilă pentru simplul motiv că, în opinia noastră, este ilegală”, ne-a sesizat, pe adresa redacţiei, C.M., preşedintele unei asociaţii de proprietari din Constanţa.



Notificarea la care face referire acesta este o scrisoare lungă, care prezintă atât temeiul legal pentru obligaţiile asociaţiilor de proprietari, cât şi cheltuielile făcute de Primăria Constanţa, în ultimii ani, pentru curăţenia din cartiere şi din oraş. Conform adresei respective, „spaţiile amenajate destinate depozitării deşeurilor reciclabile trebuie să fie acoperite, împrejmuite, securizate şi prevăzute cu scurgere a apelor reziduale”. „Primăria doreşte să cumpărăm europubele pentru depozitarea ambalajelor. Asta ne lipsea, să construim fiecare asociaţie cum ne dă prin cap şi oraşul va fi şi mai varză decât este. Şi să încheiem contracte cu firme specializate. Ceea ce nu poate face primăria aruncă în spatele populaţiei. Noi speram ca această sortare să fie ca la Cluj, cu ghene cu trape, care să coboare containerele, pe care să le facă, bineînţeles, autorităţile locale, nu pe cheltuiala noastră”, ne-a precizat un alt preşedinte al unei asociaţii de proprietari din cartierul Tomis III.

Rămân şi „cazematele” de gunoi

Interesant este că în notificare se face referire la risipă şi la economisirea banilor din bugetul local, însă, din lămuririle date de reprezentanţii Primăriei Constanţa deducem că actualele spaţii de colectare a deşeurilor, cele aflate pe domeniul public şi îngrijite de autorităţile locale, vor rămâne în continuare în apropierea blocurilor. „Containerele amenajate de municipalitate rămân pe domeniul public. Asociaţia va face un spaţiu în care să pună doar deşeuri reciclabile. Asta nu înseamnă că autorităţile locale nu vor mai pune acele containere speciale pentru preluarea deşeurilor reciclabile, pentru colectare selectivă, pentru că oricine trece pe stradă poate să aducă un gunoi la containerul de hârtie, de exemplu”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Halciuc.



Mai mult decât atât, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari nu înţeleg cum autorităţile le cer lor să amenajeze astfel de spaţii cu scurgere, în condiţiile în care este vorba despre deşeuri reciclabile, în timp ce acelea îngrijite de primărie, pentru deşeuri menajere, nu sunt nici acoperite şi nu au nici scurgere. „În loc să se preocupe să le refacă şi să le construiască într-un mod civilizat, ca să nu mai stăm cu gunoaie şi mirosuri pestilenţiale, primăria ne pune pe noi să facem altele, din banii asociaţiei, adică din banii oamenilor, care oricum plătesc impozite şi taxă de habitat”, ne-a declarat Sorin Voicu, un constănţean din cartierul Inel II.



„Este imposibil de pus în aplicare!

În plus, asociaţiile de proprietari spun că nu au unde să construiască acele spaţii îngrădite şi conectate la reţeaua de canalizare. „Această măsură nu poate fi pusă în aplicare de către asociaţia noastră şi probabil că nici de alte sute de asociaţii din oraş care doresc să respecte legea, pentru că asociaţia nu dispune de spaţiul necesar amenajării unui loc special care să găzduiască pubelele. Normele de securitate interzic amplasarea containerelor (ori a oricărui alt obiect) în interiorul scărilor de bloc unde oricum n-ar avea spaţiul necesar. Spaţiu există doar în jurul blocului, însă acesta nu este proprietatea asociaţiei. Noi nu putem face acest lucru pe un teren care nu ne aparţine. Ar fi pur şi simplu ilegal. Mai mult, un proiect unitar (eventual cu amendări minore specifice fiecărei locaţii în parte) ar fi fost util şi ar fi făcut ca oraşul să arate cât de cât decent, arătând o abordare profesionistă şi unitară a acestei probleme. Imaginaţi-vă sute de astfel de ţarcuri cu pubele, alături de lugubrele cazemate de gunoi existente, ce frumos vor arăta!”, încheie reprezentantul Asociaţiei de Proprietari nr. 36.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0309 secunde