Asociaţia Română Anti-SIDA organizează prima ediţie a Săptămânii Internaţionale a Testării HIV

186
Asociaţia Română Anti-SIDA organizează prima ediţie a Săptămânii Internaţionale a Testării HIV - 1-1606139892.jpg

Articole recomandate

Asociaţia Română Anti-SIDA, membră a Coaliţiei Plus, organizează în perioada 23-29 noiembrie prima ediţie a Săptămânii Internaţionale a Testării HIV în România, în cadrul căreia 700 de persoane vor putea face testul HIV, gratuit, la domiciliu, folosind un autotest.


"În primele şase luni ale lui 2020 s-au realizat cu 75% mai puţine teste HIV decât în aceeaşi perioadă a lui 2019, ca urmare a măsurilor de reducere a propagării cazurilor de COVID-19. Săptămâna Internaţională a Testării este o iniţiativă a Coaliţiei PLUS, reţea internaţională de organizaţii din domeniul HIV şi al hepatitelor virale, în care ARAS este membră. Campania îşi propune sensibilizarea publicului larg şi a persoanelor vulnerabile cu privire la problematica testării HIV, un prim pas împotriva acestei epidemii", informează un comunicat de presă al ARAS.


Potrivit sursei citate, în cadrul acestei prime ediţii, ARAS, în parteneriat cu Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", derulează un proiect-pilot de autotestare în întreaga ţară, cu scopul de a creşte accesul la testare HIV pentru toate categoriile de populaţie, astfel încât cât mai multe persoane să-şi cunoască statutul serologic, să înceapă tratamentul corespunzător, contribuind la stoparea transmiterii.


"Testarea este un prim şi important pas în controlarea infecţiei cu HIV/SIDA şi în stoparea ei. Depistarea precoce prezintă numeroase avantaje, mai ales pentru individ, acesta putând avea acces la servicii medicale specializate, dar şi pentru societate în general. Un pacient diagnosticat timpuriu va putea ajunge mai repede la o încărcătură virală nedetectabilă şi astfel el nu mai transmite virusul. Autotestul HIV permite oricui să se testeze, inclusiv în vremuri de pandemie", afirmă managerul INBI "Prof. Dr. Matei Balş" Adrian Streinu-Cercel, citat în comunicatul de presă, potrivit Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7731 secunde