Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor protestează față de prevederile Ordonanței 230

615
Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România (AHNR), asociație națională cu sediul central la Arad, a trimis Guvernului o notă de protest față de prevederile ordonanței de urgență prin care se interzice cumularea de pensie și salariu de la stat.
"Prin această Ordonanță sunt afectate din nou familiile cele mai defavorizate și anume cele care au în întreținere o persoană cu handicap grav care are dreptul la un asistent personal. Noi am luptat zece ani pentru acest drept, iar acum vine cineva și ni-l ia. Nu se poate așa ceva. Noi, persoanele cu handicap, avem nevoie de asistenți personali, iar asistenții personali au dreptul la o retribuție, fie ea cât de mică", a declarat Ecaterina-Ani Jager, secretar general al AHNR, care a mai precizat că protestul asociației a fost trimis pe adresa Guvernului.
Conform AHNR, majoritatea asistenților personali sunt părinții, încadrați pe baza unui contract individual de muncă care se încheie cu primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap grav.
Asociația susține că fondurile necesare pentru instituționalizarea acestor persoane ar depăși cu mult suma la care se ajunge prin cumularea pensiei cu salariul de asistent personal. De asemenea, AHNR afirmă că aplicarea ordonanței ar desființa un sistem de protecție socială care funcționează și ar aduce astfel persoana cu handicap grav în nesiguranță.
Conducerea AHNR susține că în cazul în care Guvernul nu va găsi o modalitate de exceptare de la prevederile ordonanței pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap se va adresa organizațiilor internaționale din cadrul Uniunii Europene și Organizației Națiunilor Unite, din care face parte prin calitatea de membru cu drepturi depline a Federației Internaționale a Persoanelor cu Handicap Fizic.
Protestul înaintat Guvernului României este semnat de opt asociații județene a AHNR, care cuprinde 10.000 de persoane cu handicap neuromotor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4024 secunde