Apel umanitar! O fetiță din Constanța riscă să moară, dacă nu este operată de urgență

453
Apel umanitar! O fetiță din Constanța riscă să moară, dacă nu este operată  de urgență - mihaela-1486908397.jpg

Articole de la același autor

La numai 1 an și 9 luni, micuța Mihaela Păun se luptă cu o formă severă de cancer (neuroblastom toracal).

Mihaela provine dintr-o familie numeroasă (mai are un frate și trei surioare), din județul Constanta. Nașterea ei a fost o binecuvântare în familie, însă, acum cinci luni, părinții au primit crunta veste, iar copilăria fetiței a fost, practic, confiscată. Copila se luptă, acum, din răsputeri să supraviețuiască și, deși a urmat ședințe cu citostatice, cancerul nu poate fi curățat din corpul ei fără o operație urgentă. Procedura va avea loc în cel mai scurt timp la Spitalul Medical Park din Istanbul, de către unul dintre cei mai reputați doctori din lume în domeniul oncologic, prof. dr. Nigar Pelin Oguzkurt.

"Haideți să o ajutăm să trăiască! Haideți să donăm din puținul pe care îl avem, pentru a-i reda acestui pui de om dreptul la viață. Orice sumă, oricât de mică, o poate ajuta. Viața ei depinde de fiecare dintre noi", a declarat dr. Vlad Plăcintă, Asociația "Salvează o inimă".

Donațiile se pot face după cum urmează: Asociația "Salvează o inimă". Cod de înregistrare fiscală: 31015982. Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22, COD BIC: BTRL.

Banca Transilvania Botoșani.

Va rugăm să specificați pentru cine faceți donația. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4855 secunde