Apel disperat! Centrul de Transfuzii Sanguine are nevoie de sânge

406
Apel disperat! Centrul de Transfuzii Sanguine are nevoie de sânge - transfuziisursa360medicalro-1588006732.jpg

Articole de la același autor

Pandemia de coronavirus i-a speriat pe constănțeni atât de tare, încât preferă să stea închiși în case și să nu mai doneze sânge. Din păcate, această situație afectează teribil Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS), unde numărul de donatori s-a tot împuținat în ultima perioadă. Din acest motiv, cadrele medicale apelează la populație pentru a-i ajuta.

"Ne adresăm, deopotrivă, tuturor celor care sunteți donatori de sânge, dar și celor care, deși sănătoși, nu ați donat încă. Vă rugăm să transformați bucuria de a fi sănătoși într-un gest de ajutor dat celor care nu pot trăi aceeași bucurie acum, dar care au nevoie de speranța că se vor însănătoși. Iar speranța multor pacienți depinde de tratamentul transfuzional primit chiar atunci când au nevoie de el.

Vă rugăm să veniți să donați sânge, fără a neglija sau ignora grija de a vă proteja de dumneavoastră înșivă", este apelul pe care îl fac angajații CRTS Constanța.

Șeful centrului, dr. Alina Mirella Dobrotă, a declarat că, în ultimele două săptămâni, numărul donatorilor a fost redus la jumătate sau chiar mai mult, întrucât în spitale a crescut numărul internărilor și, ca urmare, este nevoie de mai mult sânge. În aceste condiții, se așteaptă ca și numărul de solicitări să crească.

"Noi avem nevoie zilnic de 35-40 de persoane. La acest moment, nu ne aflăm într-o situație de criză, dar trebuie să prevenim apariția unui deficit mare de sânge. Dacă, și săptămâna aceasta, vin foarte puțini donatori, atunci stocurile se vor reduce considerabil și aici nu este vorba doar de stocuri de eritrocite, ci și de trombocite, care au o valabilitate de numai cinci zile.

În aceste condiții, noi avem nevoie de un număr suficient de persoane care să doneze, dar mai ales de oameni care au mai donat, astfel încât să putem pregăti și trombocite, dar să avem și sânge «proaspăt» pentru bebeluși. În prezent, la centru vin mai mult constănțeni sau persoane din localitățile apropiate, nu de la Cernavodă sau din alte părți. Noi îi tot sunăm, dar mai ales pe cei cu domiciliul în Constanța, ca să nu vină oamenii degeaba de la zeci de kilometri, pentru că, dacă se constată că nu pot dona, vin degeaba până aici. Precizez că, dintr-un număr de circa 20 de donatori, cel puțin 4-5 nu pot dona", a declarat medicul, pentru "Cuget Liber".

Dr. Alina Dobrotă a precizat că, în județ, sunt 14 spitale care au nevoie de sânge în permanență. Spre exemplu, Spitalul Județean Constanța nu cere cantități mari, dar, dacă solicită zece trombocite, la CRTS este nevoie de 30 de donatori pentru a face rost de ele. Precizăm că aceste trombocite ajută pacienții oncologici, în afecțiunile hematologice, operații pe cord, ciroze etc.

XXX

Ca urmare, dragi constănțeni, nu vă temeți să ieșiți din case pentru a vă ajuta semenii. În momentul în care veți ajunge la Centrul de Transfuzii, veți trece prin faza de pretriaj, când veți completa o declarație pe propria răspundere privind călătoriile sau dacă ați intrat în contact cu persoane venite din străinătate ori dacă ați avut de-a face cu persoane suspecte sau diagnosticate cu Covid-19. De asemenea, veți preciza dacă ați stat în carantină sau dacă ați prezentat simptome de boală. Al doilea lucru pe care îl veți face este să vă dezinfectați mâinile și să păstrați distanța față de ceilalți donatori. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Stire din Social : Donați sânge, puteți salva vieți!
Pagina a fost generata in 0.9935 secunde