Anunțul meteorologilor: CÂND VA NINGE la Constanța

2876
1
Anunțul meteorologilor: CÂND VA NINGE la Constanța - iarnacumpanaploitiazapada14-1450255638.jpg

Articole de la același autor

Iarna a început târziu la Constanța și nici acum nu se grăbește să aducă zăpadă sau ger la Constanța. Meteorologii anunță vreme ceva mai rece pentru mâine, după care se va încălzi treptat, astfel încât, în săptămâna dinainte de Crăciun vom avea până la 12 grade Celsius.

Va fi mult soare și șansele de precipitații sunt extrem de mici.

După Crăciun se mai răcește puțin, astfel încât, de Revelion vom avea 2 grade ziua și 0 grade noaptea. Ianuarie debutează cu temperaturi peste cele normale pentru această perioadă, astfel încât până spre jumătatea lunii vor fi maxime de 7,8 grade și minime de 2, 3 grade. Vor fi unele perioade de ploaie, mai ales în a doua jumătate a lui ianuarie, așa că sunt slabe șanse de ninsori.

Ne putem toate speranțele în luna februarie, când este foarte posibil să avem cel puțin un episod cu viscol și cantități însemnate de ninsori. Temperaturile vor mai scădea puțin, dar tot vor fi peste mediile anuale.

Comentează știrea

Cosmin
16 decembrie 2015
Cum sa castigi bani pe internet!

Cum sa castigi bani pe internet! Pentru toti oamenii isteti si ambitiosi, exista acum un curs online GRATUIT care te invata repede si simplu cum sa castigi bani pe internet! Cursul este format din lectii online si iti explica pas cu pas, cu multe detalii, cum sa castigi bani pe internet. Cand vrei cu seriozitate acest curs, cere informatii la adresa de email: [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1385 secunde