ANM: 22 de județe, sub avertizare cod galben de vreme rea

265
ANM: 22 de județe, sub avertizare cod galben de vreme rea - ploaiebarbatumbrela-1559546341.jpg

Articole recomandate

Unsprezece județe din centrul și sudul țării se află sub Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, iar alte 22 de județe și municipiul București, sub Cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate, până luni la ora 12:00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, precum și în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50 - 70 l/mp.

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

De asemenea, în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.

ANM a emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate valabilă până miercuri dimineața în toate regiunile țării.

Astfel, până pe 5 iunie, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 50 l/mp.

În ceea ce privește prognoza specială pentru municipiul București, meteorologii avertizează că luni, 3 iunie, pe parcursul zilei vor fi intervale cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24 - 25 grade Celsius, iar cea minimă de 14 - 15 grade Celsius.

Marți, 4 iunie, vremea va fi în continuare instabilă. În special pe parcursul zilei vor fi intervale cu averse și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 22 - 23 de grade Celsius, iar cea minimă de 13 -14 grade Celsius.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prognozele prin avertizări de vreme severă imediată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4997 secunde