Angajații vindecați de Covid-19 nu sunt obligați să se retesteze

Miercuri, 07 Aprilie 2021, 20:46
309
Toți angajatorii trebuie să își cunoască obligațiile și să știe ce trebuie făcut la întoarcerea lucrătorilor la locul de muncă, în urma infectării cu Sars-Cov-2. În urma pandemiei de Covid-19, din ultimul an, au fost instituite o serie de măsuri care au afectat locurile de muncă. De fapt, domeniul muncii a fost sever afectat de această criză care exercită presiune pe angajatori și lucrători. Volumul de informații referitoare la Covid-19 poate fi copleșitor si poate fi dificil să se facă distincție între informațiile fiabile și precise și cele vagi și înșelătoare, astfel încât lucrătorii care au suferit de Covid-19 să nu fie stigmatizați și discriminați.

Tocmai de aceea, angajatorii sunt informați de către Ministerul Muncii asupra condiționării salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ Sars-Cov-2, aceasta fiind considerată o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal.

Ca urmare, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1513/2020, anexa nr. 3 nu este necesară solicitarea de către angajator a unui test, la întoarcerea angajaților vindecați, în câmpul muncii.

Potrivit ordinului respectiv, pacienții asimptomatici/simptomatici cu forme ușoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test, declarați vindecați, fără al doilea test de control, își pot relua activitățile curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii, fără a fi condiționați de efectuarea unui nou test. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.354 secunde