Angajații Primăriei Constanța ies în stradă. Bugetarii se plâng de salariile mici

208
Angajații Primăriei Constanța ies în stradă. Bugetarii se plâng de salariile mici - angajatiiprimariei-1422367410.jpg

Articole de la același autor

Angajații din cadrul Primăriei Constanța ies în stradă, mâine. Timp de două ore, ei vor protesta în fața Prefecturii Constanța pentru a atrage atenția asupra salariilor foarte mici pe care le au funcționarii publici. 
Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică din Constanța, sindicat ce reprezintă interesele angajaților din Primăria municipiului Constanța, consideră că personalul contractual și funcționarii publici din administrația publică locală sunt cea mai slab plătită și discriminată categorie de salariați din sectorul bugetar. Astfel, mâine, între orele 14,30 – 16,00, S.L.S.A.P. Constanța, împreună cu toate sindicatele afiliate Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa participă la acțiunea de protest de pe platoul din fața Prefecturii.
"Aceasta manifestare este generată de faptul că niciuna din solicitările salariaților din administrația publică locală nu a fost soluționată în mod favorabil de către Guvernul României. Mai mult, prin adoptarea OUG NR. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, salariile personalului din administrația publică locală au fost înghețate și a fost interzisa în mod expres, acordarea tichetelor de masă, cadou și a voucher-elor de vacanță, precum și a oricăror premii, prime sau bonificații. Astfel veniturile salariaților din acest sector de activitate au fost menținute la același nivel cu cel din decembrie 2014, contrar principalelor noastre revendicări, în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar au beneficiat de creșteri salariale și îmbunătățiri ale condițiilor de muncă", explică biroul de presă al SLSAP.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0057 secunde