ANCHETĂ DE AMPLOARE! Tânăr mort, după ce a consumat un hamburger din oraș!

1529
ANCHETĂ DE AMPLOARE! Tânăr mort, după ce a consumat un hamburger din oraș! - beefhamburgers72500x375-1565183742.jpg

Articole recomandate

Un tânăr de 23 de ani din Focșani a murit la spital, unde a ajuns întrucât i s-a făcut rău după ce a mâncat un hamburger la un fast food din oraș. Tânărul a murit la circa 12 ore de la internare, medicii urmând să-i facă autopsia pentru a afla cauzele decesului. 


Tânărul de 23 de ani a venit la spital luni noapte, cu diaree severă, vărsături și durere în epigastru. Întrebat de medici ce a mâncat, el a declarat că, înainte de a începe să se simtă rău, a mâncat un hamburger de vită la un fast food din oraș, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Focșani, Alina Cosma, citată de News.ro.

Din cauza stării în care se afla, tânărul a fost consultat de mai mulți medici, fiind dus în Secția de infecțioase, însă pentru că nu răspundea la niciun tratament și continua să vomite a fost transferat la Terapie Intensivă, unde la un moment dat a început să se simtă mai bine. El a vorbit cu medicii și cu familia care i-a fost alături pe toată perioada spitalizării, însă brusc starea lui s-a agravat.


El a suferit un șoc, iar în scurt timp inima i-a cedat. Medicii au încercat timp de o oră să îl resusciteze, dar nu l-au putut salva, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean "Sfântul Pantelimon" din Focșani, Alina Cosma.

"În cursul zilei de astăzi, 7 august, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat cu privire la decesul unui bărbat, în vârstă de 23 de ani. Din primele cercetări a reieșit faptul că decesul celui în cauză ar fi survenit în cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla internat într-o unitate medicală din municipiul Focșani. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cauza decesului urmând a fi stabilită după efectuarea necropsiei", a transmis Poliția Județeană Vrancea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.934 secunde