Amenzi pentru cei care scot gunoaiele la stradă în saci, cutii sau bidoane
268
Articole de la același autor
GALERIE FOTO. Imaginile dezastrului, la lumina zilei. Familii din blocul care a ars, rămase fără adăpost
16 Decembrie 2021
Premieră. Teren expropriat în cartierul Tomis Nord pentru amenajarea unei grădini publice
28 Decembrie 2021
Închirierea parcărilor din cartiere ar putea fi amânată. „Este nevoie de o repartizare transparentă!”
27 Decembrie 2021
Parcare cu plată pe toată strada Soveja. „Ni s-a mai pus încă un bir!”
01 Decembrie 2021
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanţa au aplicat, în mai puţin de o săptămână, 128 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 77.250 lei, celor care nu respectă normele legale privind aruncarea deşeurilor.
Astfel, 123 sancțiuni, în valoare totală de 63.250 lei, au fost aplicate persoanelor fizice și juridice care au scos gunoiul menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente, precum saci, cutii şi bidoane. Alte trei sancțiuni au fost date către persoane fizice și juridice, proprietare ale unor imobile nesalubrizate şi două sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de 5.000 lei.
Reprezentanţii Primăriei Constanţa fac apel la cetăţeni să semnaleze cu încredere fenomenele antisociale observate la numerele de telefon 0241/484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail [email protected].

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ianuarie 2022