Ambulanţa, la ceas aniversar

Miercuri, 28 Iulie 2021, 08:30
612
Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ''Salvare'' din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'' şi 4 abţineri, precizează Agerpres. Mai târziu, la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4885 secunde