Alte zece paturi de Terapie Intensivă donate spitalelor

Sâmbătă, 12 Decembrie 2020, 19:18
381
Secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi Spitalului Municipal Medgidia au fost dotate, săptămâna aceasta, cu zece paturi Stryker, în valoare de peste 50.000 euro. Acestea au fost donate de către Asociaţia „Dăruieşte Aripi”. Cu această ocazie, fondatoarea asociaţiei, Alina Pătrăhău a precizat că, în luna aprilie, au mai donat două astfel de paturi secţiei ATI de la Constanţa şi se bucură că pot contribui şi acum, când medicii i-au solicitat, asta în condiţiile în care municipiul Constanţa se confruntă cu prelungirea stării de carantină şi cu o incidenţă a infectărilor peste 10 la mia de locuitori.

Managerul Spitalului Municipal Medgidia, dr. Eugen Agliţoiu a declarat că paturile au fost instalate şi sunt deja folosite. „Ele sunt foarte utile pentru pacienţii cu insuficienţă respiratorie, trataţi în spitalul nostru”, a precizat directorul. La rândul său, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. dr. Prăzaru Marius a declarat că Asociaţia „Dăruieşte Aripi” este, încă o dată, alături de ei în criza provocată de Covid-19 şi că paturile donate îi ajută să le ofere pacienţilor o îngrijire mult mai bună.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2488 secunde