Alocații mărite pentru copii? "O minciună gogonată!"

909
Alocații mărite pentru copii?

Articole de la același autor

Trei parlamentari au propus săptămâna trecută creșterea alocației copiilor la 450 lei începând cu data de 1 ianuarie 2017. 


În acest sens, ei au inițiat chiar un proiect de lege care prevede creșterea alocației. Potrivit proiectului, banii trebuie cheltuiți într-un anumit mod, defalcat. Astfel, 30% pentru achiziția de îmbrăcăminte și încălțăminte, 30% pentru achiziția de alimente, 25% pentru achiziția de bunuri care contribuie la educație (cărți, reviste, rechizite etc.) și 15% pentru tabere sau excursii.


În expunerea de motive a proiectului se precizează că resursele financiare pot proveni din încasarea unei taxe de responsabilizare în cuantum de 0,91% din cifra de afaceri a tuturor companiilor cu capital străin care importă mărfuri care pot fi produse în România, de la toate marketurile și hipermarketurile cu capital străin, precum și de la toate companiile care au preluat exploatarea și distribuirea resurselor naturale ale României. Deocamdată, inițiativa legislativă a fost depusă la Senat și se află în consultare publică, decizia aparținând Camerei Deputaților. Oricum, mămicile sunt extrem de rezervate în ceea ce privește această nouă propunere. Majoritatea sunt de părere că alocația nu va fi mărită și că totul nu este altceva decât o "minciună gogonată", în prag de alegeri. "Este ușor să promiți ceva. Important e să te mai și ții de cuvânt, ceea ce este cu totul altceva", ne-a declarat Ioana Pacea, mama unui copil de un an și jumătate. 


"Statul abia a reușit cu chiu, cu vai, să mărească alocațiile anul trecut, de la 42 la 84 de lei. Nu cred că va putea fi posibilă o creștere atât de mare într-un timp atât de scurt", a precizat Cristina Brate. 


"Să le fie rușine că și ei au copii și cunosc foarte bine cheltuielile care se fac cu cei mici", a declarat o altă mămică. "În prag de alegeri toți promit multe. V- ați gândit și de unde o să scoată banii? Din cauza măsurilor populiste o să intrăm iar în criză. Dacă o să-și taie ei din salarii, nu-mi trebuie nicio alocație mărită", este de părere o alta. "În decembrie sunt alegeri ! Ei ce mai fură dacă măresc alocațiile?", a precizat un alt părinte. 


La ora actuală, alocația de stat este acordată tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani. Anul trecut s-a decis majorarea alocației de stat pentru cei mici, astfel că aceștia beneficiază acum de un cuantum lunar mărit: 200 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu handicap) și 84 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani. Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare sau a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare. Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura de protecție specială, alocația de stat pentru copii se plătește numai în cont personal, prevede Legea nr. 61/1993.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3979 secunde