Alertă la Costinești. Doi copii, prinși sub țevi

733

Articole de la același autor



Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitate, în urmă cu puțin timp, în localitatea Costinești, unde se pare că doi copii sunt prinși sub niște țevi.


Stația Tuzla intervine cu 1 ASAS și 1 SMURD B în Costinești la asistență persoană, copii de aproximativ 6 ani pe care au căzut țevi metalice. Din primele informații, un copil este inconștient, iar al doilea este cu dureri lombare. La fața locului este si un echipaj SAJ cu medic.


UPDATE


Copilul inconștient a fost declarat decedat de către echipajul SAJ. Al doilea a fost transportat la UPU Constanța de către SMURD B Tuzla.


UPDATE


Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că doi minori ar fi răniți după ce s-ar fi accidentat în timp ce se jucau. 


Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 2 minori, unul de 8 ani, iar celălalt de 11 ani. 


Din primele informații, cei doi s-ar fi jucat pe un câmp din apropierea locuințelor, unde erau depozitate mai multe țevi, iar la un moment dat acestea s-au mișcat, minorul de 8 ani fiind prins între ele. 


În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, copilul de 8 ani a decedat, în timp ce minorul de 11 ani a fost transportat la spital. 


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8036 secunde