€ 4.7199
£ 5.2701
$ 4.1541

Mai multe ştiri online:

ALERTĂ ANM! INFORMARE METEO DE PLOI ȘI FURTUNI, ÎN TOATĂ ȚARA

Ştire online publicată Luni, 12 Martie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ploi și vânt puternic, valabilă din această după-amiază până miercuri dimineață, la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 martie, ora 16:00 - 14 martie, ora 8:00, temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale.

Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) și în noaptea de luni spre marți (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

Cantitățile de apă vor depăși local 15 - 20 l/mp și izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30 - 35 l/mp.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.592 secunde