Alarmant! Zeci de delfini eșuați pe țărm, numai luna aceasta

Marţi, 18 August 2020
181
Situație alarmantă: numărul delfinilor din Marea Neagră scade constant, tot mai mulți fiind găsiți eșuați pe țărm. Numai luna aceasta, pe litoralul românesc au fost găsite peste 20 de exemplare de delfini morți. Organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum" trage un semnal de alarmă, spunând că trebuie să se intervină decisiv.

Specialiștii din rândul luptătorilor pentru protejarea mediului înconjurător atrag atenția asupra unui fenomen îngrijorător: a crescut alarmant numărul delfinilor găsiți eșuați pe țărmul Mării Negre. Numai în cursul acestei luni, au fost găsite peste 20 de exemplare.

"Numărul cazurilor de eșuări a crescut în această perioadă. De la începutul lunii și până acum, au fost înregistrate 21 de cazuri și 74 de la începutul acestui an. Anul trecut, în această perioadă, au fost raportate la numărul de urgență delfini numai patru cazuri", au arătat reprezentanții ONG-ului "Mare Nostrum".

De un real ajutor sunt turiștii și constănțenii care semnalează găsirea delfinilor eșuați.

"Ceea ce ne ajută foarte mult este implicarea locuitorilor din zona costieră și a turiștilor, care sună la numărul de urgență DELFINI- 0763255731, pentru a ne raporta toate aceste cazuri. Fără ajutorul și implicarea acestora, nu am fi putut fi atât de prompți și nu am fi putut contoriza eficient numărul de eșuări. Facem un apel, pe această cale, către toți constănțenii și turiștii, de a ne semnala în continuare atunci când văd delfini eșuați, pentru a ne ajuta atât pe noi, cât și delfinii și marsuinii din Marea Neagră", au mai arătat membrii ONG-ului.

Pe de altă parte, se impune subliniat că, în această perioadă, specialiștii din cadrul "Mare Nostrum" au demarat un proces laborios: vor să stabilească câți delfini sunt în Marea Neagră.

"Am coroborat datele înregistrate în cadrul monitorizărilor aeriene CENOBS, precum și cele deja existente, iar momentul în care vom avea cifrele va fi cu adevărat un moment istoric, pentru că niciodată, în istoria recentă, nu a mai fost derulată o astfel de campanie bazinală", spune Marian Paiu, coordonator departament Conservarea Biodiversității.

XXX

Cei care vor să susțină eforturile ONG Mare Nostrum pentru monitorizarea și conservarea cetaceelor din Marea Neagră pot adopta simbolic un delfin, pentru 1 an (100 lei) sau pe viață (500 lei). Pentru aceasta, pot trimite un mail la office@marenostrum.ro, în ideea de a obține mai multe detalii. Donațiile se pot face direct la sediul din bd.1 Decembrie 1918, Nr.3, Bl. F17, Sc. A, Ap. 3, Constanța sau prin virament bancar: ING Bank: RO61INGB0000999902351287, Beneficiar: ONG Mare Nostrum, Cod fiscal: 7015190, adresa de mai sus, specificații: Donație campania "Adoptă un delfin". 



Pagina a fost generata in 0.2722 secunde