Agenţiile de turism cer sprijin de la Guvern

109
Agenţiile de turism cer sprijin  de la Guvern - agentiiledeturism-1603122201.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism solicită un sprijin real din partea statului pentru agenţiile de turism. Aceştia au transmis Guvernului cinci propuneri despre care spun că sunt cruciale pentru supravieţuirea lor.

„Deşi cu toţii speram într-o normalizare a situaţiei, observăm cu maximă îngrijorare faptul că incertitudinea persistă cu privire la piaţa de călătorii, atât pentru destinaţii externe cât şi pentru destinaţii interne. Reluarea parţială a activităţii după încetarea stării de urgenţă a adus venituri modeste, departe de aşteptările prognozate pentru sezonul de vară 2020, în vreme ce cheltuielile de funcţionare au continuat să se acumuleze indiferent de existenţa sau nu a veniturilor. Prelungirea pandemiei duce la acumularea pierderilor pentru agenţiile de turism, deja ajungându-se în punctul în care s-a depăşit orice aşteptare rezonabilă ca acestea să fie suportate din rezerve, chiar şi de către companiile extrem de solide şi bine capitalizate”, explică preşedintele ANAT, Dumitru Luca.

Cele cinci propuneri adresate Guvernului vizează realizarea unei scheme de ajutor de stat pentru agenţiile de turism, constând în oferirea de granturi egale cu valoarea taxelor achitate în anul 2019, proiect ce ar trebui implementat până cel târziu la finalul anului 2020, reducerea cotei de TVA la 5% pentru agenţiile de turism începând cu 1 ianuarie 2021, chiar şi pentru o perioadă limitată de trei ani. Reprezentanţii agenţiilor de turism cer şi prelungirea acordării voucherelor de vacanţă către bugetari, în perioada 2021 – 2025, dar şi prelungirea proiectului privind munca flexibilă până la data de 30 iunie 2021, pentru a evita pierderea resursei umane deja existente. În plus, ei solicită garantarea voucherelor de valoare emise de către agenţiile de turism pentru călătoriile anulate din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 04 Octombrie 2020
Stire din Economie : Iată cu cât s-a redus numărul turiștilor
Pagina a fost generata in 0.3285 secunde