AEP a acreditat pentru alegerile locale 15 observatori internaţionali

137
AEP a acreditat pentru alegerile locale 15 observatori internaţionali - alegerilocale1696x438-1601119821.jpg

Articole recomandate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a acreditat pentru alegerile locale de duminică 15 observatori internaţionali, dintre care 13 sunt reprezentanţi ai ambasadelor străine în România, potrivit Agerpres.


Potrivit unui comunicat al AEP transmis sâmbătă, în vederea observării alegerilor locale, instituţia a eliberat 84 de acreditări, cele mai multe fiind solicitate de asociaţii şi fundaţii, care "şi-au arătat în număr mare interesul pentru scrutinul local din România".


AEP precizează totodată că a acreditat şi 15 observatori internaţionali, dintre care 13 sunt reprezentanţi ai ambasadelor străine în România.


De asemenea, au fost acreditaţi 15 jurnalişti străini, de la MTVA, European Pressphoto Agency (EPA), Agence France-Presse (AFP), Associated Presse (AP) şi ARTE.


Potrivit legii, persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă, precum şi la operaţiunile efectuate de birourile electorale pentru votul prin corespondenţă, numai pe baza ecusonului emis de către asociaţia sau fundaţia acreditată de către Autoritatea Electorală Permanentă, însoţite de actul de identitate.


În conformitate cu prevederile legale în vigoare, reprezentanţii mass-media şi observatorii nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi.


AEP precizează că orice act de propagandă electorală, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5302 secunde