Adăposturile improvizate de pe valea portului, desființate

150

Articole de la același autor

Mai multe adăposturi improvizate pe valea portului au fost desființate, ieri dimineață, de către echipele Direcției Gestionare Servicii Publice, Direcției Generale de Asistență Socială și ale Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Constanța.

Cu prilejul amplei acțiuni de igienizare din zona porților 1- 4 de acces în Portul Constanța, au fost strânse peste patru tone de gunoaie, cele mai multe provenind de la adăposturile improvizate în zona Porții 4. Spațiile de odihnă încropite găzduiau 13 persoane din Timișoara și din Cobadin, dintre care șapte erau minori. Copiii și cinci dintre adulții identificați își au domiciliul în localitatea Cobadin, iar un adult în Timișoara. Cei identificați în adăposturile improvizate au vârste cuprinse între 8 și 69 de ani și au fost trimiși în localitățile de domiciliu.

"Astfel de acțiuni au loc în permanență în municipiul Constanța. Exceptând adăposturile improvizate, foarte multe gunoaie au fost aruncate la întâmplare de cei care au trecut prin zonă. De aceea, încurajăm constănțenii să depună deșeurile în locurile special amenajate, iar cei care observă persoane care aruncă gunoaie pe domeniul public să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon de la Dispecerat - 0241.484.205 sau la numărul de Whatsapp - 0799.606.142", precizează purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6644 secunde