Acuzaţii privind concursurile de angajări la Școala 39! „Vom efectua verificări!”

Joi, 10 Decembrie 2020
8755
Şcoala nr. 39 „Nicolae Tonitza” este una dintre cele mai mari unităţi de învăţământ din Constanţa. Cu peste 1.300 de elevi şi aproape 200 de angajaţi, şcoala are, din luna septembrie, un director nou, numit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, şi un director adjunct al cărei mandat se apropie de final. Recent, însă, au ieşit la iveală unele tensiuni între cele două directoare, care, surpriză, par să scoată la iveală nereguli şi chiar posibile încălcări ale legii, atât în ce priveşte încadrările, organizarea unui concurs de secretar şef şi chiar achiziţii.

De câteva săptămâni, este un conflict mocnit în cancelaria Şcolii nr. 39, care trece dincolo de o răfuială personală. Potrivit unor informaţii care au intrat în posesia „Cuget Liber”, diferendele de opinie dintre cele două directoare au ieşit la iveală în cadrul unei şedinţe online, în care directorul adjunct Felicia Malaxa a expus Consiliului de Administraţie al şcolii o notă de informare solicitând lămuriri privind legalitatea organizării concursului pentru ocuparea postului de secretar şef al unităţii de învăţământ, în luna octombrie, şi atribuirii orelor pentru un opţional de limba română unei profesoare de istorie. De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, prof. Felicia Malaxa a acuzat-o pe directoarea prof. Florica Butuc că „a dat clasele după bunul plac”.

În fapt, prof. Felicia Malaxa a adresat mai multe întrebări, în cadrul şedinţei, prin care expunea modul în care a fost organizat concursul pentru postul de secretar şef. „În ce Consiliu de Administraţie a avut loc discutarea criteriilor specifice pentru angajarea pe postul vacant de secretar şef? Cum au fost stabilite şi când au fost validate în CA? Când s-au solicitat şi care au fost solicitările de constituire a comisiei de angajare, căci şcoala trebuie să facă solicitări către anumite şcoli, nu trebuie să vină peste noapte. M-ar mai interesa care este cotidianul în care a fost publicat anunţul pentru scoaterea la concurs a postului de secretar şef. Legea spune că acest anunţ trebuie dat într-un ziar, nu pe site-ul Inspectoratului Şcolar. Eu consider că s-au încălcat condiţiile de concurs şi supun în atenţia unui for superior să facem ceva că poate se anulează concursul. Plus, legea spune că, dacă se schimbă data de concurs, ceea ce s-a şi întâmplat, era data de 5 octombrie şi s-a dat pe 6 octombrie, trebuie publicat acolo unde s-a dat anunţul, respectiv pe forumul inspectoratului, că eu acolo am găsit anunţul respectiv”, reiese din înregistrările din cadrul şedinţei online.




„Aţi dat la cine aţi vrut ore suplimentare!”

Prof. Felicia Malaxa mai face referire şi la catedrele profesorilor din cadrul unităţii de învăţământ. „Aţi făcut încadrările numai după cum aţi vrut. Aţi dat la cine aţi vrut ore suplimentare. Nu ştiu cu cine vă sfătuiţi, dar cu mine nu, în nici un caz, cum e şi cazul opţionalului de limba română, predat de un profesor de istorie, un lucru total ilegal”, a luat cuvântul directorul adjunct în cadrul şedinţei CA.

Acuzaţiile continuă cu o achiziţie făcută pe SICAP pentru echipamente destinate predării online. „Aceasta a fost făcută de o persoană din afara unităţii de învăţământ, care a folosit programul de achiziţii al şcolii fără să aibă calitatea necesară. Nu este membru în comisia de achiziţii şi acesta este un fapt absolut ilegal”, a susţinut prof. Felicia Malaxa, în timpul şedinţei.

Am contactat-o telefonic pe aceasta, pentru a ne confirma că a înaintat nota de informare către forurile superioare, aşa cum s-a exprimat în şedinţă, însă aceasta ne-a explicat că este în concediu medical şi nu doreşte să facă declaraţii. Am luat legătura ulterior cu prof. Florica Butuc, care ne-a precizat că întâlnirea de Consiliu de Administraţie a avut loc pe data de 27 noiembrie. „Este o discuţie legată de postul de secretar. S-au respectat toţi paşii acolo. La toate aceste decizii ne-am dat acordul toţi membrii CA, inclusiv directorul adjunct, Felicia Malaxa. Eu sunt director din luna septembrie şi aveam tot interesul ca să respect metodologia şi să învăţ din mers tot ce este de învăţat în aşa fel încât să facem totul cu respectarea legislaţiei. Ceea ce reclamă directorul adjunct nu are suport”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Florica Butuc.

Aceasta susţine că mutarea datei de desfăşurare a concursului s-a făcut legal, însă admite că nu cunoaşte legislaţia în ce priveşte obligativitatea publicării anunţului cu postul vacant într-un alt ziar. „Am ţinut concursul a doua zi, pe 6 octombrie, deoarece data de 5 octombrie a fost declarată zi liberă. Să zic că asta a fost poate o neglijenţă, o greşeală, dar sub nicio formă rea intenţie. Am publicat anunţul în Monitorul Oficial, într-un ziar local nu am ştiut că trebuie făcut acest anunţ. Nu mi-a spus nimeni de lucrul acesta. Doamna Malaxa este director al şcolii de patru ani de zile, ar fi putut să comunice lucrul acesta. Dacă ştia şi nu l-a spus…”, ne-a precizat prof. Florica Butuc.



Achiziţie făcută de alt informatician


În ce priveşte încadrările, aceasta ne-a explicat că profesorul de istorie care predă şi opţionalul de limba română are studii de specialitate de limba română şi, din punctul său de vedere, nu există vreo neregulă referitoare la modul cum a primit aceste ore la plata cu ora. De asemenea, ne-a oferit lămuriri şi despre achiziţia pe site-ul oficial SICAP, care ar fi fost făcută de o persoană fără atribuţii în acest sens. „La momentul respectiv, informaticianul nostru îşi dăduse demisia, nu aveam secretar şef şi am apelat la serviciul unui informatician din altă şcoală pentru că primisem fondurile de la autoritatea locală, pentru a cumpăra echipamente pentru şcoala online, şi trebuia să facem achiziţia”, a explicat prof. Florica Butuc.

Sesizat de ziarul „Cuget Liber”, inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai, ne-a anunţat că vor fi efectuate verificări la unitatea de învăţământ. „Aştept să am o discuţie cu directorul adjunct, după ce revine din concediu medical. Am discutat deja cu directoarea Florica Butuc. Nu am primit vreun memoriu la ISJ, însă i-am cerut doamnei Butuc să ne trimită o notă de relaţie cu privire la cele semnalate”, a declarat şeful ISJ Constanţa.





Pagina a fost generata in 0.2886 secunde