Acasă la paria Constanței

2206
3

Ascunși de privirile curioșilor, și-au încropit mici gospodării sărăcăcioase printre bălăriile și copacii de pe Valea Portului. Aici este "acasă" pentru paria societății: foști pușcăriași, boschetari (așa cum singuri se descriu!), femei fără căpătâi și copii pe care îi vedem cu mâna întinsă prin intersecții. Aceștia sunt locuitorii care populează, cu binecuvântarea autorităților locale, ba chiar și a polițiștilor, malul care desparte portul de municipiul Constanța.

Pe Daniel Tămăzlăcaru și prietenii săi i-am găsit, ieri după-amiază, "acasă", în fața barăcii pe care au ridicat-o în urmă cu mai bine de opt ani, la câțiva pași de strada Traian, între porțile 3 și 4 ale Portului Constanța. În preajma lor, mai mulți câini și pisici stau tolănite. "Dacă veneați acum două luni aveam 11 câini și 11 pisici. Între timp au venit hingherii și i-au luat", spune gazda noastră.
La nici 500 de metri de baraca lor se construiește un mall. E drept că proiectul prevede ca pe locul unde se află mica lor gospodărie să fie construită o șosea, dar nu-și fac griji. "În ritmul în care lucrează, mai aveam de stat pe aici. Vedem ce vom face după aceea…", ne spun bărbații, cu un aer indiferent.

Polițiștii îi vizitează periodic
Până atunci, își văd de viață. Adică lucrează cu ziua, atunci când îi cheamă locuitorii blocurilor din apropiere sau își pierd timpul prin cartier. Nu merg la furat și nu dau în cap nimănui, susțin bărbații cu tărie. "Toată lumea ne cunoaște, inclusiv polițiștii de la Secția 3 și jandarmii. Până nu demult ne amendau zi de zi. Nici nu înțelegeam de ce, pentru că nu făceam nimic. Dar au venit și comandanții lor pe aici, au văzut că nu facem rău nimănui și ne lasă în pace", ne spune Daniel.
Bărbatul are 46 de ani, calificare de vulcanizator auto, dar preferă să lucreze cu ziua decât să fie la patron. Acasă, în Otopeni, are familie - părinți, o soră și copii, cărora susține că le-a lăsat o casă. Tocmai de aceea se ferește când vede aparatul foto, nu vrea să-l vadă bătrânul lui în ziar, căci "este belea mare".
Baraca a ridicat-o împreună cu alți doi locatari, momentan plecați prin oraș. Au încropit patru camere, dintre care și o bucătărie, și le-au mobilat cu lucruri primite de la cei din zonă. Au dulapuri, paturi, covoare. Ba chiar au construit și o plită, unde gătesc. "Avem tot ce ne trebuie. Mai vin jandarmii și mă întreabă ce gătesc. «Fasole!» le răspund tot timpul", a adăugat bărbatul. Mai departe se zărește funia pe care au fost puse rufele la uscat.

Doarme sub cerul liber după 25 de ani de pușcărie
Amicul lui, nea Marin, de 56 de ani, ne povestește că a fost eliberat din închisoare în urmă cu trei ani, iar de atunci a dormit pe unde a apucat, inclusiv sub cerul liber. Mărturisește că a stat 25 de ani după gratii, pentru crimă, dar nu se arată dornic să povestească ce s-a întâmplat. "Asta a fost să fie. Am avut casă în Cumpăna, am fost căsătorit, am doi copii. Dar nevasta s-a recăsătorit…", spune bătrânul.
Știe despre modulele pe care intenționează să le monteze autoritățile locale în Tomis III, dar nu crede că va avea vreo șansă să apuce măcar un locșor. "Nu am mutație în Constanța, așa că nu pot să primesc. Am fost și la cantina din piața Griviței, le-am spus că sunt boschetar să-mi dea și mie o farfurie de mâncare, dar nu s-a putut, tot din cauza mutației. Și apoi, când se vor face? Tot la Sfântu’ Așteaptă, ca și mall-ul?", a adăugat nea Marin.

Trăiesc din cei doi lei, primiți pentru că aruncă gunoiul
În apropierea porții 5, locatarii blocurilor de pe Bulevardul 1 Mai (vechi) au câteva grădini. Printre ele, ascunși prin stufăriș și copaci, mai mulți sărmani și-au construit barăci.
Mălina Gabor are 37 de ani și locuiește într-o astfel de baracă, împreună cu bărbatul și fetița. "Avem deja șapte sau opt ani de când stăm aici. Au venit și inspectori de la primărie, polițiști, jandarmi. Ce să ne facă, unde să ne ducem?", afirmă aprinsă femeia, în timp ce-și ia fetița în brațe. Micuța, pe nume Cătălina, are doar trei anișori, dar este călită deja, așa că mama nu este speriată că frigul din timpul iernii ar putea să o îmbolnăvească.
Trăiesc din ce câștigă lucrând cu ziua și din ce mai primește de la locatarii blocurilor. "Am lucrat ca femeie de serviciu, stăteam de dimineață până seara și îmi dădeau 30 de lei. Au fost și zile când nu mi-au dat nimic, așa că de ce să mai merg, să râdă de mine? Merg cu ziua pe la bloc, îmi mai dau oamenii câte 2 sau 3 lei să arunc gunoiul și sunt mulțumită", ne mărturisește femeia.
"Vecinul" este un tânăr de 23 de ani din comuna 23 August. Susține că a terminat liceul, că a luat și bacalaureatul și are calificare de auto-mecanic și tinichigiu, dar nu și-a găsit de muncă. Așa că, de vreo două luni, stă cu iubita într-una din barăci. Ca și ceilalți "locatari" ai văii Portului, tânărul susține că nu a avut probleme cu Poliția și că preferă să muncească atunci când poate, decât să dea în cap.
Astfel de barăci sunt construite pe toată lungimea văii; unele, părăsite, sunt încuiate cu lacătul până când se vor găsi alții să se mute în ele. De-a lungul timpului, polițiștii constănțeni au organizat razii în zonă, dar localnicii nu s-au descurajat. După plecarea autorităților, s-au întors "acasă".



Comentează știrea

constanta
7 octombrie 2011
bine

foarte bun articolul. e interesant sa citesti si povestile unor astfel de oameni, nu doar politica si interese.

theo
7 octombrie 2011
vai de voi

Articol bun? Poate doar pentru o compunere de clasa a V-a este bun. Ma si amuz in fiecare zi cu articolele astea unde aduceti toti saracii in fata de parca ar interesa pe cineva de ei, de parca noi ar fi trebui sa le facem case, cand ei au stat si au furat sau au baut toata tineretea.Voi ganditi cand scrieti asemenea aberatii?

dexter
11 octombrie 2011
pt.theo

theo draga ,nu ai inteles nimic de la viata,probabil ai ceva peste 30 de ani ,dar te asigur ca i-ai trait degeaba.multa sanatate si intelpciune

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Septembrie 2011
Stire din Social : Cât de murdară e Constanța
Miercuri, 21 Septembrie 2011
Stire din Social : Evul Mediu în cartierul CET
Marţi, 09 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Miercuri, 02 Februarie 2011
Stire din Cetățenești : Scandal din cauza unei spălătorii auto
Miercuri, 22 Decembrie 2010
Stire din Cetățenești : Ce mizerie!!!
Pagina a fost generata in 0.1977 secunde