€ 4.7619
£ 5.507
$ 4.2322

Mai multe ştiri online:

ABANDONUL – rana emoțională care duce la dependențe

Ştire online publicată Sâmbătă, 09 Februarie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
În urma mai multor studii s-a constatat că majoritatea oamenilor au mai multe răni, unii chiar pe toate, dar acestea se manifestă în funcție de intensitatea lor. Se mai spune că atunci când ne naștem, ne alegem experiențele pe care urmează să le trăim, inclusiv familia în care să ne naștem. Venind pe lume, toți avem aceeași misiune de a trăi o serie de experiențe, până ajungem să le acceptăm și să ne iubim pe noi înșine trecând prin ele.

Atât timp cât ne încrâncenăm să nu acceptăm ce ni se întâmplă, trăind în sentimentul de culpabilitate, teamă, judecată, regret sau oricare altă formă de non-acceptare, vom atrage fără încetare situațiile și persoanele care ne vor face să retrăim același gen de experiențe, reactivându-ne rănile, până ajungem să acceptăm în totalitate ce ni se întâmplă.

Continuând cu rănile emoționale, a doua rană analizată și de Lise Bourbeau în cartea sa despre cele 5 răni emoționale este rana de abandon, rană care este trăită în relația cu părintele de sex opus și se activează în copilărie, începând cu vârsta de un an. Cel care are rana de abandon, automat are și rana de respingere. Atunci când percepe că părintele de sex opus îl abandonează, se simte și respins și neînțeles de către părintele de același sex, chiar dacă nu este real și totul este în percepția copilului.

Foarte mulți confundă rana de abandon cu rana de respingere, deși sunt total diferite. Respingerea este în situația în care - deși nu te accept, rămân cu tine. Abandonul este atunci când „nu mai vreau să știu despre tine”.

Copiii care au alți frați și li se pare că părinții sunt mai atenți cu ceilalți frați se simt abandonați sau cei care sunt duși la grădiniță sau sunt lăsați la bunici sau cei care în urma unui divorț sunt părăsiți de către unul din părinți pot percepe că sunt abandonați. Spre exemplu, eu m-am simțit abandonată de tatăl meu, când, în copilărie, a fost nevoit să plece într-o altă localitate cu serviciul.

Singurătatea, cea mai mare frică a dependentului

Masca dezvoltată de către cel care se simte abandonat este cea de dependent și se manifestă prin dependența de câte ceva, de relații, de mâncare, de locuri, de băutură… Aceștia preferă să fie în starea de victimă și de cele mai multe ori devin salvatorii altora, crezând că așa se vor salva pe ei înșiși. Ei devin foarte atașați de lucrurile materiale, tot timpul cer sfaturi și sunt persoane foarte triste pe interior, chiar dacă lasă să se vadă altceva în exterior, exact ca un clovn.

Dependentul dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident poate lua proporții imense. De exemplu dacă partenerul unei astfel de persoane întârzie să ajungă acasă și nu anunță că întârzie, dependentul se va gândi la ce este mai rău și nu va înțelege de ce celălalt îl face să sufere.

Cea mai mare frică a dependentului este singurătatea. Teama lui este: ce o să se facă singur și ce o să i se întâmple? Adesea este în conflict cu el însuși, deoarece, pe de o parte cere multă atenție, iar pe de alta, îi este teamă că dacă cere prea mult, va ajunge să-l deranjeze pe celălalt.

Cea mai intensă emoție pe care o trăiește dependentul este tristețea, o simte în adâncul ființei lui fără să înțeleagă de unde vine, tocmai de aceea caută mereu prezența celorlalți. Poate ajunge foarte ușor și la cealaltă extremă, adică să se retragă, să părăsească persoana sau situația care au produs acea tristețe sau acel sentiment de singurătate. Nu realizează că, de fiecare dată când părăsește ceva sau pe cineva, abandonează la rândul lui.

Când un dependent își conștientizează problemele cauzate de dependența lui, în acel moment își dorește să fie independent. A se crede independent devine o reacție foarte frecventă la persoanele dependente cărora le place să le spună celorlalți cât de mult se consideră independenți. Acest lucru nu face decât să accentueze și să ascundă rana de abandon, deoarece aceasta nu este îngrijită.

Fiecare persoană este responsabilă pentru propria fericire

În concluzie, rana de abandon ne afectează modul de a comunica. Temerile dependentului de a comunica clar și de a-și exprima cererile sunt: teama de a plânge sau de a fi considerat drept un copil mic, teama ca celălalt să nu plece, ca celălalt să nu fie de acord și să ignore ceea ce a spus sau a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat, de a nu fi susținut, de a nu răspunde așteptărilor celorlalți.

Dacă observăm la ceilalți această rană, nu trebuie să încercăm să-i schimbăm, trebuie să avem compasiune pentru ei, pentru a le înțelege comportamentul. Am învățat că nu putem schimba nimic la ceilalți dacă ei nu conștientizează și nu își doresc să se schimbe, fiecare fiind responsabil pentru propria fericire.

Este important să înțelegem că descoperirea acestor răni emoționale nu este un lucru rău care ni se întâmplă, din contră, devenim mai conștienți de ceea ce trăim și căutăm să nu mai fim direcționați de suferințele reactivării rănilor.

Acceptându-le și tratând rănile emoționale, ajungem să dăm jos toate măștile și să trăim cât mai autentic, fiecare lăsându-și propria strălucire să iasă la suprafață, cred că ăsta este principalul scop pentru care venim pe pământ, cu cât vom ajunge să strălucim mai mult, cu atât vom atinge un nivel vibrațional mai înalt sau vom fi într-un echilibru cât mai bun.

Eu sunt puțin sceptică în ce privește reîncarnarea, însă cred în bagajul genetic pe care îl preluăm de la cei de dinaintea noastră și mai cred că atunci când ne rezolvăm suferințele pe acest pământ, propria strălucire sufletească ne duce în lumină sau Rai, fiecare cum vrea să îi spună.

Cherața

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7286 secunde