A venit Moș Crăciun la Serviciul de Ambulanță Județean! Cum a înnoit parcul auto

1200
A venit Moș Crăciun la Serviciul de Ambulanță Județean! Cum a înnoit parcul auto - cjcambulantetutuianu-1545414354.jpg

Articole de la același autor

În cursul zilei de vineri, în parcarea de la Consiliul Județean Constanța, a avut loc prezentarea noilor mașini de ambulanță ce au intrat în dotarea flotei județene. Drept urmare, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța are cu 13 mașini mai mult, iar Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a beneficiat de patru mașini noi.

"Prezența celor 17 ambulanțe noi în Constanța reprezintă o mare reușită pentru județ. Consider că extinderea flotei era vitală pentru toți locuitorii județului nostru. Astfel, cu ajutorul acestor noi dotări, intervențiile se vor derula cu mai multă operativitate, iar timpul de reacție se va diminua. Consider că dotările sunt esențiale atunci când viața unui om depinde de o intervenție medicală de urgență, iar aceste ambulanțe vor avea o contribuție majoră. În plus, prin faptulcă am beneficiat de acest program național, se demonstrează că județul nostru este privit cu seriozitate de către autoritățile centrale și că am reușit să captăm atenția asupra noastră. Suntem o zonă importantă, o regiune cu un număr mare de locuitori și implicit și o nevoie stringentă de intervenții medicale. În plus, în timpul sezonului estival, necesarul din punct de vedere sanitar se triplează. Mult succes tuturor", a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Cele 17 ambulanțe au fost achiziționate prin Programul POR 2014 - 2020, "Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale". Achiziția acestora s-a făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de autoritate contractantă, atât pentru Ministerul Afacerilor Interne, cât și pentru Ministerul Sănătății.

Toate aceste ambulanțe sunt dotate cu echipamente specifice celor de tip B2 (echipament pentru manevrarea, imobilizarea și transportul pacientului, aparatură/echipamente pentru resuscitare - respirație, aparatură monitorizare-defibrilare-evaluare-administrare medicamente/soluții, materiale sanitare).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2974 secunde