A început minivacanța de Rusalii. Măsuri de fluidizare a traficului în zona Agenției de Încasare Fetești

432
A început minivacanța de Rusalii. Măsuri de fluidizare a traficului în zona Agenției de Încasare Fetești - ainceputminivacanta-1560547976.jpg

Articole de la același autor

Românii au pornit deja la drum, pentru a se relaxa și plimba în minivacanța de Rusalii. Mulți au ales să petreacă zilele libere pe litoral, iar constănțenii și-au făcut planuri să se răcorească la munte, așa că se așteaptă aglomerație la stația de taxare de la Fetești, pe Autostrada Soarelui.


Pentru a evita ambuteiajele în zona Agenției de Încasare Fetești, din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere au anunțat că s-au luat mai multe măsuri. "În condițiile în care, din cauza aglomeratiei, pe sensul București - Constanța se crează ambuteiaje, CNAIR SA va schimba sensul de circulație pe una din benzile reversibile, traficul urmând a se desfășura pe patru benzi în sensul București – Constanța și pe două benzi în sensul Constanța – București. De asemenea, în condițiile în care, din cauza aglomerației pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanța - București se creează ambuteiaje, CNAIR SA va organiza un punct suplimentar de încasare, traficul urmând a fi dirijat și prin spatele clădirii Agenției de Încasare Fetești", precizează reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0419 secunde