A început goana după mielul de Paște!

697

Articole de la același autor

Constănțenii au început deja pregătirile pentru sărbătorile de Paște. Gos-podinele au stabilit meniul și au pornit raidul prin piețe, în căutarea mielului perfect, ouălor numai bune de vopsit și a legumelor pentru preparatele tradiționale.

Comercianții s-au pregătit de asaltul cumpărătorilor, dar, deocamdată se declară nemulțumiți de vânzări. În trei piețe din Constanța, Griviței, Tomis III și "Pescăruș", din Faleză Nord, a început programul "Prețul corect la carnea de miel". Astfel, prețul stabilit anul acesta de autoritățile locale, împreună cu producătorii, este de 23 de lei pe kilogram, la fel ca și anul trecut.

Deși comercianții consideră că este un compromis bun atât pentru clienți, cât și pentru ei, constănțenii spun că mielul este prea scump pentru zilele noastre. "În loc să fie mai ieftin, să poată să aibă toată lumea miel pe masa de Paște, să își permită și pensionarii, dar și familiile care trăiesc din salarii minime de economie, prețurile sunt foarte mari. Cum să își cumpere o familie un miel de 250 - 270 de lei, dacă pe lângă el mai trebuie să cheltuiască alte 200, 300 de lei cu celelalte cumpărături necesare pentru masă?", ne-a întrebat, retoric, o femeie venită la cumpărături, în piața Griviței.

Punct de sacrificare în piața "Pescăruș" din Faleză Nord

Dacă vă place să vă alegeți mielul și vreți să vă asigurați că este proaspăt, puteți merge în piața "Pescăruș", acolo unde este și punct de sacrificare. Acesta este deschis de luni până sâmbătă, între orele 7,00 și 17,00, și duminică, între orele 7 și 13,30.

În rest, în piețele Griviței și Tomis III, halele sunt pline de miei și sunt deschise între orele 6,30 - 20,00 de luni până sâmbătă, și între 6,30 și 13,00, duminică. Programul "Prețul corect" se va încheia pe 30 aprilie.

Atenție, de unde cumpărați miei!

Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare Constanța și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța le recomandă oamenilor să fie foarte atenți de unde cumpără mieii. Produsele din piață sunt ștampilate de la abator și verificate de medicul veterinar al pieței, însă cele de la comercianții ambulanți de pe lângă piețe pot avea proveniență dubioasă. Nu vă încântați să luați cu un preț mai mic, mai bine asigurați-vă că produsele sunt conforme și nu riscați să cumpărați altceva. Zilele acestea, comisarii Protecției Consuma-torilor vor intensifica verificările atât la produsele animale, cât și la cozonaci sau alte produse specifice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3367 secunde