A început capitalizarea Poștei Române

151
A început capitalizarea Poștei Române - posta1484927211-1518181082.jpg

Articole de la același autor

Procedura de capitalizare a Poștei Române s-a declanșat săptămâna aceasta, prin adoptarea, în Guvernul României, a Hotărârii privind participarea statului român la majorarea capitalului social al companiei. 


Vorbim despre un moment unic în istoria Poștei Române. Este prima capitalizare pe care statul român, în calitate de acționar majoritar, o susține în ședință de Guvern. Apreciem acest gest ca fiind nu numai o investiție financiară, ci și una de încredere în capacitatea companiei de a se reinventa pe termen mediu și lung. 


"Așteptăm publicarea actului normativ (HG privind capitalizarea Poștei) în Monitorul Oficial, dar până atunci, aș vrea să marchez acest moment istoric pentru Poșta Română. Cei care au făcut posibilă această investiție în Poșta Română merită toate aprecierile, atât din partea celor peste 24.000 de angajați, cât și din partea clienților și partenerilor noștri", a declarat Elena Petrașcu, Directorul General al Poștei Române. 


Majorarea capitalului social este în cuantum de 170.000.000 lei. Suma este destinată achitării datoriilor restante la bugetul general consolidat, așa cum este prevăzut în Legea bugetului de stat pe anul 2018.


"Este vorba, într-adevăr, de o dublă investiție în Poșta Română, o investiție de capital, cu care datoriile noastre către ANAF sunt practic stinse, cât și o investiție de încredere în capacitatea Poștei de a redeveni o companie puternică și profitabilă. În același timp, remarc susținerea pe toată linia din partea reprezentanților statului român. Nu uităm că această capitalizare a fost prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2018, votat de Parlamentul României", a încheiat aceasta. 


Poșta Română va proceda la convocarea Adunării Generale a Acționarilor, conform prevederilor legale, pentru definitivarea procesului de capitalizare, ceea ce reprezintă o etapă importantă în demararea propriu-zisă a procesului de majorare a capitalului social.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Septembrie 2017
Stire din Economie : Poșta Română se modernizează!
Pagina a fost generata in 1.2347 secunde