A fost redeschisă "Casa Soarelui". "Vreau să văd pacienții cu zâmbetul pe buze"

1953

Articole de la același autor

Constănțenii sunt secerați pe capete de boala secolului. Zilnic cel puțin zece persoane din județul Constanța primesc cruntul diagnostic. Anual, în statisticile medicilor se adaugă în jur de 4.000 de cazuri noi de cancer. Pentru unii, lupta de-abia începe. Pentru alții, este deja prea târziu…


Tocmai pentru pacienții aflați în stare terminală, Spitalul Clinic Județean Constanța "Sfântul Apostol Andrei" are, începând de ieri, un Compartiment de Îngrijiri Paliative. Centrul "Casa Soarelui", situat în zona industrială a municipiului Constanța, a fost complet renovat, dotat cu aparatură nouă și este gata să-i găzduiască pe primii pacienți. 


Ieri, a avut loc inaugurarea oficială, iar în perioada următoare vor fi demarate înscrierile pentru beneficiari. Este vorba despre bolnavi diagnosticați cu cancer în stadiu terminal, bolnavi care au suferit accidente cardio-vasculare sau bolnavi cronici cu deficiențe multiple. Noua unitate face parte din structura Spitalului Județean Constanța și este situată pe strada Piatra Craiului nr. 4. Clădirea, unde înainte a funcționat "Casa Soarelui", a fost refăcută aproape integral, valoarea investiției ridicându-se la 700.000 de lei, din care aproximativ 200.000 de lei reprezintă contribuția Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și restul, de aproximativ 500.000 de lei, a fost alocat de către Consiliul Județean Constanța.
Clădirea are o suprafață construită de 402 metri pătrați și desfășurată de 1.316 metri pătrați. Noul compartiment dispune de 21 de paturi, împărțite în 12 saloane de câte unu, două sau trei paturi. Atât parterul cât și primul nivel sunt prevăzute cu spații de socializare gen living, iar în curtea unității este amenajat un parc de recreere destinat pacienților. Persoanele cu mobilitate redusă au la dispoziție scaune mobile și cadre de mers, iar grupurile sanitare sunt prevăzute cu adaptor pentru cadă și dușuri. Paturile sunt dotate cu balustrade laterale, sunt articulate, pot fi ridicate până la nivelul capului și membrelor, și au saltele antiescare. În același timp, fiecare pat dispune de sistem de avertizare, la fel și grupurile sanitare. Asistentele medicale vor monitoriza în permanență pacienții, fiecare nivel al clădirii fiind dotat cu posturi de supraveghere care sunt poziționate în spații deschise.


"Vreau să văd comportament adecvat!"
"Casa Soarelui" a trecut din administratrea Ministerului Sănătății în administrarea domeniului public al Județului Constanța în iunie 2018, iar o lună mai târziu a fost semnat protocolul de predare primire al imobilului, între Consiliul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică Constanța. Ulterior, clădirea a fost preluată de către SCJU, iar, după ce a devenit parte din structura Spitalului, au fost demarate lucrările de renovare și igienizare.


În paralel, au fost organizate concursuri pentru angajarea personalului. În momentul de față, echipa este formată din doi medici cu competențe în îngrijiri paliative, opt asistente, opt infirmiere, cinci îngrijitoare și patru brancardieri. Echipa este coordonată de dr. Angelica Lascu. Mai bine de jumătate din personalul centrului face parte din fosta echipă care lucra la "Casa Soarelui". Schema de personal va fi completată pe parcurs, urmând să fie scoase la concurs posturi pentru psiholog, kinetoterapeut, registrator medical și asistent.    
  
Prezent la inaugurarea de ieri, președintele CJC Constanța, Marius Horia Țuțuianu a ținut să atragă atenția personalului, dar și managerului Spitalului Județean, că nu va tolera comportamente nepotrivite față de pacienți. "Vreau data viitoare când vin aici să văd pacienții cu zâmbetul pe buze, indiferent că suferă de această boală cruntă. Vreau ca să le facem viața mai ușoară și să-i ajutăm. Tocmai de aceea, comportamentul celor care lucrează trebuie să fie adecvat. Vreau să văd că cei care lucrează aici că se comportă cum trebuie, atât doctorii cât și asistentele", a subliniat șeful CJC Constanța. 


Îngrijire gratuită
Managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Cătălin Grasa, a anunțat că primii pacienți vor putea fi primiți chiar peste câteva zile. "Până în prezent nu am avut în structură acest tip de îngrijiri. Este un început, este o zonă obligatorie pentru pacienții din Constanța, pentru că, din păcate, nu sunt puțini care să necesite acest tip de îngrijiri, pacienți oncologici și nononcologici, cu probleme, leziuni ce necesită îngrijiri deosebite, la pat, imobilizați. Cele 21 de paturi vor deveni utilizabile după 1 iunie, când vom intra în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru finanțare. Un ciclu de îngrijiri paliative va avea 21 de zile, cu posibilitatea de a reveni, pentru a fi la dispoziția a cât mai multor pacienți. Din păcate, sunt mulți bolnavi care au nevoie de această îngrijire. Tratamentul și spitalizarea vor fi gratuite", a explicat dr. Cătălin Grasa.


O nouă disciplină, dar extrem de importantă
Îngrijirea paliativă este o disciplină relativ recentă în medicina modernă, s-a dezvoltat pe plan mondial în ultimele decenii și a devenit astfel, o componentă integrantă a serviciilor de sănătate. Potrivit Organizației Mondiale a sănătății, îngrijirea paliativă "îmbunătățește calitatea vieții pacienților și familiilor acestora atunci când se confruntă cu o boală amenințătoare de viață, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, evaluarea corectă și tratamentul durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale." Pacienții care vor fi internați în cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative sunt atât pacienți oncologici cât și non oncologici (pacienți neurologici, cu boli pulmonare sau cardiovasculare), aflați în stadii avansate ale bolii. Pentru a beneficia de serviciile paliative gratuite cât mai mulți pacienți, internările vor fi efectuate pe perioade limitate de timp, în baza biletului de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5237 secunde