A fost demolat și ultimul chioșc Rodipet

202
A fost demolat și ultimul chioșc Rodipet - afostdemolat-1598291537.jpg

Articole de la același autor

Echipele autorităților locale din municipiul Constanța au dezafectat, în cursul zilei de ieri, un fost punct de difuzare a presei, situat pe bulevardul Mircea cel Bătrân, în cartierul Tomis II.

Acțiunea de curățare a orașului de construcțiile abandonate și insalubre, care strică imaginea spațiului urban, a început în urmă cu câteva luni, când a fost dezafectat un chioșc din zona Cireșica ce fusese abandonat și care se transformase în focar de infecție. De altfel, toate construcțiile pentru care s-a luat decizia demolării deveniseră depozite de gunoi și adăpost pentru oamenii străzii. De atunci, încă cinci construcții abandonate au fost puse la pământ.

"Primăria Municipiului Constanța, prin direcțiile de resort, a inițiat și desfășoară o campanie de identificare și dezafectare a construcțiilor nefolosite, care sunt lăsate în paragină pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța. După ce sunt parcurse toate etapele legale pentru procedura de demolare, construcțiile insalubre sunt demolate iar terenul este curățat și igienizat. Primăria Municipiului Constanța va aplica aceleași măsuri și pentru alte clădiri abandonate care strică aspectul estetic al orașului", explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3559 secunde