A devenit operațional serviciul de comunicare electronică a actelor de procedură

Marţi, 06 Octombrie 2020, 21:37
40
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că serviciul de comunicare electronică a actelor de procedură (prin e-mail) a devenit operaţional şi este disponibil pentru înrolare prin intermediul paginii de Internet a instanţei.

Conform ICCJ, serviciul permite oricărei persoane fizice şi juridice să opteze pentru efectuarea comunicărilor în format digital, cu eliminarea neajunsurilor constatate în modalităţile clasice (a comunicării efectuate prin serviciile poştale, curier sau agent procedural) şi în condiţii avantajoase, din punct de vedere al rapidităţii, siguranţei transmiterii comunicărilor, protejarea datelor cu caracter personal şi reducerii costurilor pe care le presupun procedurile judiciare.

Aceeaşi modalitate de transmitere a actelor va fi folosită de către Instanţa supremă în relaţia bilaterală curentă cu alte instituţii implicate în procedurile judiciare.

Serviciul de transmitere electronică a actelor de procedură vine în completarea aplicaţiei de „Dosar electronic” şi a celorlalte proiecte legate de digitalizarea şi creşterea gradului de transparenţă şi accesibilitate în ceea ce priveşte activitatea judiciară a instanţei supreme, dintre care majoritatea sunt la rândul lor operaţionale: biblioteca digitală disponibilă prin intermediul paginii de Internet a Înaltei Curţi, care conţine publicaţiile proprii ale acesteia, în format electronic; publicarea întregii jurisprudenţe pe site-ul propriu; accesul gratuit la sinteze şi studii realizate la nivelul compartimentelor din aparatul propriu al Înaltei Curţi; noile infochioşcuri instalate în sediile instanţei supreme.

Procesul de modernizare a serviciilor oferite de către instanţa supremă persoanelor implicate în procedurile judiciare şi reprezentanţilor acestora, dar şi publicului larg, va continua în perioada următoare, fiind vizate îmbunătăţirea motorului de căutare a jurisprudenţei, indexarea corespunzătoare a hotărârilor pronunţate, modernizarea şi simplificarea site-ului propriu, oferirea de servicii online de asistenţă pentru justiţiabili şi diseminarea hotărârilor pronunţate în materia unificării jurisprudenţei prin prezenţa pe reţelele sociale.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1418 secunde