23 august, sărbătorit fără mici şi fără bere. „Cine spune că era mai bine înainte, minte!”

2329

Articole de la același autor

Considerată în comunism Ziua Naţională a României, 23 august a rămas în istorie ca o sărbătoare ceauşistă despre care mulţi constănţeni încă mai au amintiri. Aceasta era marcată cu mare fast, cu demonstraţii militare, coloane de oameni ai muncii, defilare pe stadion, cu steguleţe şi şepcuţe albe.

Acum mai bine de trei decenii, 23 august însemna cea mai mare sărbătoare a ţării. Astăzi, este o zi ca oricare alta pentru cei mai mulţi dintre noi. Nu mai mergem la defilare, nu ne mai îmbrăcăm frumos şi nu mai repetăm la nesfârşit dansurile de pe stadion. Elevii învaţă la istorie despre 23 August 1944, când, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România a întors armele împotriva nemţilor şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Tot din manuale află că, în regimul comunist, data respectivă a devenit Ziua Naţională a României, iar, de la bunici sau de la părinţi, aud poveşti despre cum erau duşi la defilări fastuoase, care se încheiau cu mici şi bere sau covrigi şi bragă, la terasele din oraş.

Dezbaterile despre perioada ceauşistă şi sărbătoarea „naţională” 23 August încă sunt aprinse în rândul vârstnicilor ce au trăit din plin acei ani. Unii regretă şi pare chiar că îi duc dorul comunismului, alţii spun că este o perioadă neagră a istoriei ţării noastre.




Nostalgia vremurilor de mult timp apuse le trezeşte vârstnicilor amintiri de tot felul. Unele sunt mai plăcute, altele extrem de neplăcute. „Lucram la o întreprindere mare, cum se numea pe atunci, ICRA, şi trebuia să adun oamenii, să îi organizez şi să mergem la defilare pe stadion. Era obligatoriu să participe toţi şi nu aveam voie să ne luăm concediu de odihnă în perioada respectivă. Făceam repetiţii peste repetiţii, în duminicile de dinainte, uneori chiar şi în timpul săptămânii, aproape în fiecare zi. Era foarte cald, stăteam cu orele în soare, nu era cu sticle de apă mici, cum e acum. Li se făcea rău femeilor. Pentru noi nu era deloc distracţie. Era un chin!”, povesteşte Constantin, un pensionar din Constanţa.

Poveşti aproape incredibile pentru nepoţi

Mobilizarea pentru defilarea de 23 August se dădea şi la Palatul Pionierilor de pe atunci, actualmente Palatul Copiilor. Elevi de gimnaziu şi de liceu, mobilizaţi prin profesori şi diriginţi învăţau coregrafia din timp şi se reuneau apoi pe stadion, într-un spectacol dat în cinstea marelui conducător, Nicolae Ceauşescu. „Le-am povestit nepoţilor, când am văzut la televizor despre o sărbătoare din Coreea (n.r. – Coreea de Nord, unde există un regim comunist foarte stric) că aşa era şi la noi înainte de Revoluţie. Li se pare de neconceput aşa ceva. Nu înţeleg, fiind născuţi în vremuri cu totul şi cu totul diferite. Însă toate acestea fac parte din istoria noastră. Dar cine spune că era mai bine înainte, minte!”, se destăinuie Nicolae, un alt pensionar din Constanţa.


Unii consideră că vremurile nu s-au schimbat însă prea mult de atunci şi până acum. „Pe atunci băteam toți din palme și spuneam «Bravo». Și acum se cântă la fel, pe la adunările astea de pe la București și din orașele mari. Și batem din palme. Îi dau pe ăștia jos și o să vină alții. M-am săturat de ei. Am umblat toate continentele, am fost navigator. Am fost în lumea nordului, în Suedia, Danemarca, și nu îmi iert că nu am rămas în Danemarca. De patru ori am avut ocazia. Dar trăiam bine aici atunci. Acum e mai greu. După 45 de ani de muncă cotizabili, am mai puțin de 1.700 de lei pensie. După 45 de ani de muncă? În schimb e țara plină de persoane cu handicap. Sunt multe nedreptăți. Dar am făcut-o cu drag și aș mai face-o și acum, numai că sunt bătrân”, spune nea Mircea, fost navigator.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3186 secunde