Ziua Mondială a Astmului. Ce trebuie să știm despre această boală

193
Ziua Mondială a Astmului. Ce trebuie să știm despre această boală - cetrebuiesastimdespreastm-1557216942.jpg

Articole de la același autor

În fiecare an, Ziua Mondială a Astmului este marcată în întreaga lume în prima zi de marți a lunii mai. Evenimentul are drept obiectiv creșterea nivelului de conștientizare asupra astmului și îmbunătățirea gradului de îngrijire și tratament pentru această boală.


Potrivit datelor publicate de Institutului Național de Sănătate Publică, în Romania, incidența astmului are tendință ascendentă, înregistrându-se, în fiecare an 1,5 cazuri noi de boală la 1000 de persoane. Conform statisticilor, 1 din 20 de copii de vârsta școlară pot suferi de astm. 


Un atac de astm apare, de obicei, brusc și poate fi ușor, moderat sau sever, simptomele devenind din ce în ce mai severe iar respirația din ce în ce mai dificilă.


Specialiștii susțin că simptomele astmului variază de la o persoană la alta, atacurile fiind rare, declanșate la interacțiunea cu anumite substanțe, sau la anumite momente, precum atunci când faci exerciții fizice. Cu toate acestea este posibil să ai simptome tot timpul.


În general, simptomele astmului apar si dispar, marcantă fiind senzația de lipsă de aer. De asemenea, poți simți că pieptul te strânge, respirația devine șuierătoare și apare tusea. În unele cazuri, te poți obișnui cu aceste simptome și nu mai realizezi că ai probleme cu respirația care ar putea fi îmbunătățită cu tratament.


Cauza astmului nu este pe deplin înțeleasă, boala fiind cauzată de un cumul de factori ereditari și factori din mediu, însă nu se știe exact modul în care acești factori acționează împreună. Se știe cu certitudine că riscul de a dezvolta astm este mai mare la persoanele care au rude diagnosticate cu această boală. Pot declanșa simptomele de astm sau pot provoca un atac de astm infecțiile, în special cele virale precum răcelile comune sau gripa, alergenii, cei mai mulți din praful de casă, animalele cu blană sau polenul, activitatea fizică, în special pe vreme răcoroasă. Atacurile de astm pot fi declanșate și de emoții puternice, în special frica sau anxietatea, factori iritanți, cum ar fi poluarea atmosferică, mucegaiul, mirosurile puternice, fumul de țigară. Medicii recomandă ca părinții copiilor cu astm să evite fumatul, schimbările de temperatură, aditivii alimentari sau alergenii alimentari, cum ar fi alunele, dar și anumite medicamente, cum ar fi aspirina. 


Dacă senzația de lipsă de aer apare fără simptome tipice de astm sau dacă medicamentele de astm nu au nici un efect, este recomandată realizarea unui control medical.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8425 secunde