Curs la Spitalul Euromaterna

"Up-to-date în sarcină și infertilitate"

Luni, 11 August 2014, 18:58
182
În perioada 19-20 septembrie, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Euromaterna, în colaborare cu Colegiul Medicilor și Facultatea de Medicină din cadrul Universității "Ovidius", organizează cursul "UP-TO-DATE ÎN SAR-CINĂ ȘI INFERTILITATE" .

Obiectivul acestui curs este să stabilească o rețea interactivă, computer-based, la nivel național, care să cuprindă specialiști în medicina materno-fetală, geneticieni, pediatri și specialiști în chirurgia infantilă și care să ofere posibilitatea unui consult second-opinion în timp real. Acesta este un obiectiv ambițios la care Spitalul Euromaterna dorește să participe activ prin inițierea unor sesiuni științifice cu participare internațională.

"Cursul este organizat cu sprijinul nemijlocit al domnului profesor doctor Nicolae Suciu, președintele Societății Române de Chirurgie Minim Invazivă în Ginecologie, general manager al IOMC «Alfred Rusescu» și al Spitalului Polizu și are ca lectori specialiști în domeniu din Elveția, Germania și România.

Intitulat «Up-to-date în sarcină și infertilitate», cursul din acest an se va desfășura sub forma unui workshop interactiv.

În ultimii ani, se observă o creștere a numărului de sarcini obținute prin tehnici de reproducere asistată, dar și a numărului de întrebări legate de evoluția acestor sarcini.

Cât de sigure sunt tehnicile folosite? Este real procentul crescut de anomalii asociate cu acest tip de reproducere? Ce decizie luăm dacă un făt «prețios» este afectat?

Dorind să depășim nivelul unui simplu curs de tehnică ecografică și plecând de la ideea că majoritatea sindroamelor monogenice nu pot fi identificate complet antenatal, vom rezerva o secțiune dezbaterilor teoretice și practice legate de ultrasonografia genetică fetală și rolul ei în epoca testelor non-invazive (NIPT).

Ca o continuare a sesiunilor de anul trecut și luând în consi-derare sugestiile participanților, va fi introdusă, în premieră, o sesiune de terapie fetală. Participanților li se va oferi posibilitatea împărtășirii experienței personale prin prezentări de cazuri clinice sub forma de test interactiv, iar cele mai bune trei vor fi premiate", explică dr. Florian Danteș, specialist în cadrul Spitalului privat Euromaterna.

Pagina a fost generata in 0.4289 secunde