Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!

6478
Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! - tratament-1544618911.jpg

Articole de la același autor

Se face tromboliză, la Spitalul Clinic Județean "Sf. Apostol Andrei" Constanța. Medicii din cadrul secției Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub observația directă a mai multor specialiști veniți de la Spitalul Universitar din București. In cadrul simulării, medicii constănțeni au pus în aplicare protocolul național pentru efectuarea trombolizei. Întreaga activitatea s-a cronometrat, timpul fiind extrem de important în respectarea acestei proceduri. Rezultatul a fost optim, iar de acum înainte medicii din cadrul SCJU "Sf. Apostol Andrei" Constanța pot administra tratamentul trombolitic. 


Tromboliza este metoda terapeutică necesară pacienților care au suferit un accident vascular cerebral ischemic și constă în injectarea unei substante trombolitice (denumită și fibrinolitică), adica o substanță capabilă sa dizolve un cheag format pe vasul de sânge.
 
Aceasta se administrează doar pacienților cu diagnostic cert de AVC ischemic acut, în maxim 4,5 ore de la debutul simptomelor. Eficacitatea trombolizei este cu atât mai mare cu cât intervalul de timp de la producerea AVC-ului este mai mic. 
În cazul pacienților care au suferit un AVC și au urmat tratamentul trombolitic în timp util, efectele secundare vor fi reduse la minim, deficitul motor putând fi complet remis. 


"Este importantă recunoașterea cât mai rapidă a semnelor de AVC acut, respectiv: prezența deficitelor motorii, a tulburărilor de limbaj, tulburări de vedere brusc instalate, asimetrie facială, tulburări de mers", a declarat conf. univ. dr. Axelerad Any Docu, medic șef secție Neurologie SCJU Constanța. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5872 secunde