Tot mai mulți medici de familie din Constanța renunță la protest

270

Conducerile asociațiilor națio-nale ale medicilor de familie susțin cu tărie continuarea protestului, după ce o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au eșuat.
În schimb, în Constanța - ca de altfel și în alte județe, după
cum arată listele publicate de CNAS -, numărul medicilor care semnează actele adiționale la contractul cu statul crește de la o zi la alta. Reamintim că în baza respectivului contract le sunt decontate doctorilor serviciile medicale prestate.
Astfel, potrivit listei publicate
pe pagina web a Casei Județene de Asigurări de Sănătate, la nivelul Constanței și-au exprimat acordul cu condițiile impuse
de stat aproape 120 de medici. Adică peste un sfert din totalul medicilor de familie din județul nostru.
Dacă nu vor ajunge la o înțelegere cu statul, medicii de familie spun că vor percepe taxe între 30 și 50 de lei pentru consultații, începând de pe 15 iunie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0439 secunde