Te îngrași deși nu mănânci mult? Iată motivele!

1491
Te îngrași deși nu mănânci mult? Iată motivele! - femeiegrasapozabuna-1312737501.jpg

Creșterea în greutate tinde din ce în ce mai mult să devină boala secolului. Tot mai mulți oameni se confruntă cu probleme de greutate. Unii nu pot să se abțină de la mâncare, alții duc o viață se-dentară, dar există și oameni care se îngrașă, chiar dacă au un regim alimentar sănătos și fac mișcare. În aceste cazuri, este posibil ca de vină să fie unele afecțiuni din organism.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale creșterii în greutate, în rândul femeilor, este o problemă de sănătate nebănuită, în care ovarele și glandele suprarenale, din motive necunoscute, produc prea mulți hormoni masculini (testosteron). Dacă observați simptome precum subțierea firului de păr, excesul de păr facial, acnee severă, menstre neregulate și diminuarea fertilității, este foarte posibil să suferiți de o astfel de afecțiune.

Prea mult testosteron
Încă nu s-a descoperit care este legătura dintre supraproducția de testosteron și creșterea în greutate. Se pare că există o asociere între componenta genetică a acestui sindrom și cea specifică creșterii în greutate. Studiile au demonstrat, însă, că femeile care suferă de acest sindrom și urmează o dietă supravegheată și un program de exerciții fizice, pot pierde până la 10 kilograme sau chiar mai mult. Scăderea în greutate va avea loc o dată cu echilibrarea valorilor testosteronului, a menstruațiilor și a creșterii fertilității.

Tiroida leneșă
Un alt motiv al îngrășării poate fi disfuncția tiroidei. Cea mai mare parte dintre persoanele de sex feminin dau vina pe tiroida leneșă pentru excesul de greutate de care suferă. Dar, rareori, o femeie are o greutate peste limită din cauza unei tiroide care eliberează prea puțini hormoni. Dacă totuși se manifestă și alte simptome specifice hipotiroidismului (păr fragil, unghii și piele uscată și creșterea sensibilității la frig) este necesar să se realizeze investigații pentru stabilirea unui diagnostic corect. Dacă tiroida este de vină, tratamentul trebuie recomandat de medicul endocrinolog și ar putea ajuta la pierderea în greutate.

Retenția de apă
Kilogramele în plus nu sunt repre-zentate întotdeauna de cantitatea de grăsime, ci și de retenția de lichid (simptom familiar pentru cele mai multe femei, întâlnit mai ales în perioada premenstruală). În cazul în care o persoană suferă de retenție de apă, trebuie să facă investigații pentru a se asigura că nu sunt prezente boli cardiace grave sau insuficiență renală (în ambele situații poate să apară edemul sau umflarea). Totuși, aceste condiții afectează în special femeile mai în vârstă.
De asemenea, multe boli de ficat și anumite tipuri de cancer pot determina acumularea anor-mală de lichid în abdomen, precum și creșterea în greutate.

Tumorile ovariene
Șansele sunt mici, dar trebuie menționată și această cauză a unei posibile îngrășări care apare brusc și inexplicabil: prezența unei tumori. Tumora ovariană, spre exemplu, crește în interiorul abdomenului. De asemenea, dacă stomacul are o formă anormală sau disproporționată, trebuie neapărat sa se consulte medicul.

Medicamentele și steroizii
De asemenea, dacă o persoană urmează un tratament cu anumite tipuri de medicamente, în mod constant, este posibil ca substanțele medicamentoase ingerate să contribuie la problemele de greu-tate. Este vorba despre antidepre-sive, care pot declanșa îngră-șarea, tratamentul medicamentos împotriva diabetului zaharat de tip II, contraceptivele orale și steroizii. Aceștia din urmă au cele mai nocive efecte pentru că duc la crește-rea poftei de mâncare și acumularea cu până la 10 kg și chiar mai mult, de-a lungul timpului.
Este bine de știut, totuși, că există alternative la tratamentele medicamentoase, care determină, de obicei, creșterea în greutate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Noiembrie 2010
Stire din Sănătate : Micul dejun ne salvează viața
Pagina a fost generata in 0.3429 secunde