Studenții masteranzi au vizitat Fundația "Baylor Marea Neagră". Care este motivul

141
Studenții masteranzi au vizitat Fundația

Articole recomandate

Studenții masteranzi ai Facultății de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Psihologie și Asistență Socială de la Universitatea Ovidius au avut, recent, prilejul să afle detalii care să îi ajute să opteze pentru o carieră în psihologie clinică.


Două sesiuni de pregătire practică au fost găzduite de Centrul de Excelență Clinică Baylor care a permis studenților să înțeleagă care este rolul profesioniștilor din domeniul psihosocial, psihologi clinicieni și asistenți sociali, într-o clinică medicală care oferă servicii persoanelor afectate de boli cronice și să se familiarizeze cu instrumente de lucru dezvoltate și folosite de echipa Baylor în intervenții. 


Studenților masteranzi le-au fost prezentate circuitul pacientului, etapele unei intervenții psihologice, instrumentele folosite în evaluarea pacienților, rolul echipei multidisciplinare. Aceștia s-au familiarizat cu activitățile desfășurate în clinică în cadrul programelor de testare voluntară, de îngrijire medicală pe termen lung pentru persoanele care trăiesc cu HIV și pentru bolnavii de hepatită B și C. Au fost organizate sesiuni de pregătire susținute de unii dintre cei mai experimentați membri ai echipei Fundației, medicul primar pneumolog Emanoil Vasiliu și psihologul clinician Gabriela Bâzâitu.


"Persoanele care suferă de boli cronice așa cum sunt cele pentru care Baylor oferă servicii, infecția cu HIV și hepatitele virale B și C, își gestionează cu rezultate mult mai bune starea atunci când serviciile medicale de care beneficiază sunt dublate de munca echipelor departamentului psihosocial. Aici la Baylor noi oferim servicii integrate de medicină, consiliere psihologică și asistență socială. Le-am oferit studenților din cadrul programului de studii masterale informații cu privire la rolul profesioniștilor din domeniul psihosocial din perspectiva specialistului în științe medicale. Este util, consider eu, să înțeleagă care sunt mecanismele colaborative dintre domeniile noastre, astfel încât să putem contribui la succesul terapeutic în gestionarea unor stări care reprezintă o provocare pentru persoană", a declarat medicul primar pneumolog Emanoil Vasiliu.
Madlena CĂLUGĂREANU


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4387 secunde