SPORTIV DE LA NAȚIONALĂ, ACCIDENTAT, MORT DUPĂ CE DOCTORII L-AU TRIMIS ACASĂ

1979
SPORTIV DE LA NAȚIONALĂ, ACCIDENTAT, MORT DUPĂ CE DOCTORII L-AU TRIMIS ACASĂ - lupte-1493733093.jpg

Articole recomandate

Conducerea Spitalului Județean de Urgență ''Mavromati'' din Botoșani a dispus declanșarea unei anchete interne după ce un adolescent în vârstă de 15 ani, luptător de performanță a decedat pe Secția de pediatrie.


Directorul medical al spitalului, Angela Țurcanu, susține că ancheta va începe imediat după ce, în urma necropsiei, medicii legiști vor prezenta concluziile cu privire la cauza decesului, scrie Agerpres.


''Nu am primit încă raportul anatomo-patologic făcut de Medicina Legală. În acest caz se face necropsia și apoi o să avem și un punct de vedere'', a declarat, pentru AGERPRES, Angela Țurcanu.


Cosmin Aluchenesei, campion național la lupte, categoria juniori, era legitimat la Clubul Sportiv Botoșani, iar săptămâna trecută a fost convocat la lotul național, care se antrena la Bacău. 


Potrivit unor surse de la clubul sportiv menționat, joia trecută acesta a suferit o accidentare, iar la scurt timp a fost la un spital din Bacău. Medicii i-au dat niște calmante și l-au trimis acasă.


Ulterior, el s-a întors în familie la Botoșani, iar durerile i s-au acutizat. Sâmbătă seară, sportivul s-a prezentat la Centrul de Primiri Urgențe a Secției de pediatrie a Spitalul Județean de Urgență Mavromati, însă a primit asigurări că starea sa nu este gravă. Cu toate acestea, starea de sănătate a adolescentului s-a înrăutățit, iar luni dimineață acesta a încetat din viață, au mai precizat sursele menționate.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.0881 secunde