Spitalul Județean Constanța, deficit major de cadre medicale

246
Spitalul Județean Constanța,  deficit major de cadre medicale - spitaluljudetean-1386263565.jpg

Articole de la același autor

Un bilanț al conducerii Spitalului Județean Constanța arată că, în prezent, instituția are un deficit de cel puțin 20 de cadre medicale, mai ales pe sectoarele urgențe și terapie intensivă, dar și pe secția de neonatologie, unde activitatea se desfășoară cu dificultate, tocmai din cauza lipsei de medici.

Pe de altă parte, managerul spitalului, dr. Dănuț Căpățână, susține că, în 2014, se vor scoate la concurs mai multe posturi în aceste compartimente medicale pentru a remedia situația.

"Ne confruntăm cu un deficit de medici mai ales pe compartimentul de primiri urgențe, dar, deocamdată, nu putem face nimic, pentru că sunt blocate posturile. Avem un deficit de 12 medici la UPU, dar situația ține exclusiv de Ministerul Sănătății, iar noi nu am putut face mai mult decât să cerem deblocarea lor și sperăm că, în perioada următoare, vom scoate la concurs trei posturi pentru secția de neonatologie, unul în perioada imediat următoare, urmând ca, după Anul Nou, să scoatem încă două, mai ales că pentru toate am găsit și medicii care să le ocupe. De aceea, avem rugămintea ca pacienții să înțeleagă că, dacă vin în același timp trei cazuri cu preinfarcturi și două cu dureri abdominale, triajul se va face cu prioritate pentru cei care suferă de inimă", a declarat managerul Dănuț Căpățână.

Șefa secției UPU, dr. Rodica Tudoran, susține că, cel puțin în perioada Sărbătorilor, se ajunge și la 500 de pacienți într-un interval de 24 de ore, ceea ce face ca medicii să nu își poată lua concedii în această perioadă.

"Am făcut deja organizarea pentru pe-rioada următoare și ne-am propus ca, cel puțin după 20 decembrie, niciun cadru medical să nu mai plece în concediu. Mai mult, pentru că legea ne permite, de anul acesta vom putea băga în gărzi și rezidenții de anul trei, tocmai pentru a putea face față valului de pacienți. Din păcate, pentru că policlinicile și cabinetele de medicină de familie nu sunt deschise la sfârșit de an, ajungem să tratăm și simple amigdalite sau viroze, pentru că oamenii nu au unde să se ducă", ne-a spus dr. Rodica Tudoran.

Și la secția de terapie intensivă sunt în continuare probleme cu lipsa personalului medical, fapt pentru care managerul susține că activitatea se desfășoară la limita de avarie și că personalul este deja supraso-licitat.

"Avem patru medici pe neonatologie, însă mai avem nevoie de cel puțin doi, dacă nu chiar patru pentru a ne desfășura activitatea în condiții normale", explică dr. Căpățână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6355 secunde