Seropozitivii, înștiințați prin mesaje să își ia medicamentele

Miercuri, 29 August 2012
252
Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a lansat, ieri, două servicii gratuite pentru susținerea persoanelor seropozitive în lupta lor cu boala. Astfel, cei infectați cu virusul HIV pot beneficia de serviciile SMS+ și Helpline+, care fac parte din pro-gramul "Viața cu HIV" derulat de UNOPA. Obiectivele principale ale programului sunt atingerea unui nivel cât mai ridicat al aderenței la tratament, vitală în cazul seropozitivilor, și creșterea gradului de informare al bolnavilor.

Așadar, pacienții români infectați cu HIV pot utiliza gratuit serviciul SMS+ prin completarea unui formular existent pe site-ul www.viatacuhiv.ro, pentru a primi până la două mesaje pe zi care să le amintească momentul în care trebuie să își administreze tratamentul. Prin completarea for-mularului, pacienții aleg orele la care vor să le fie trimis sms-ul, conform calendarului de tratament stabilit de medic, dar și textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească. "În cazul pacienților cu HIV/SIDA, succesul terapiei depinde în mare măsură de administrarea corectă a tratamentului, la orele stabilite de medic, acesta fiind un angajament pe viață al pacienților cu HIV/SIDA", a declarat dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infec-țioase "Matei Balș" din Capitală.


Totodată, prin cel de-al doilea ser-viciu lansat ieri, Helpline+, persoanele cu HIV pot suna gratuit la 0800 800 141 sau pot trimite un e-mail la adresa unopa@unopa.ro pentru a solicita sprijinul consilierilor UNOPA. "Orice persoană seropozitivă care se confruntă cu o problemă și are întrebări la care nu găsește răspuns poate suna gratuit la UNOPA pentru a dis-cuta cu un specialist în problematica HIV", a afirmat Iulian Petre, directorul executiv UNOPA. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2797 secunde