Secția de oftalmologie a Spitalului Județean, fără gardă permanentă

160
Secția de oftalmologie a Spitalului Județean, fără gardă permanentă - sectiadeoftalmologieaspitalului-1392663745.jpg

Articole de la același autor

Nu sunt puțin cei care, odată ajunși la Spitalul Județean, pe secția de oftalmologie, au avut de așteptat până să fie consultați de un specialist. Situația nu este însă una neobișnuită, susține conducerea instituției, care ține să clarifice problema. "Nu suntem singurul spital din țară care procedează așa, iar explicația constă în faptul că numărul celor care reprezintă urgențe pe oftalmologie este foarte mic în comparație cu al bolnavilor de pe alte secții. Astfel, o gardă permanentă nu se justifică, iar noi preferăm să investim acolo unde este nevoie de medici, mai ales că ne confruntăm, în continuare, cu deficit de personal. Iar pentru ca pacienții să înțeleagă mai bine, urgență la oftalmologie înseamnă corp străin în ochi, arsură sau o afecțiune care pune în pericol vederea bolnavului", a explicat dr. Cătălin Grasa, director de cercetare medicală în cadrul Spitalului Județean Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4156 secunde