Secția de nou născuți Constanța, dotată cu echipamente medicale vitale

210
Secția de nou născuți Constanța, dotată cu echipamente medicale vitale - sectiadenouanascuti-1432141644.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de un an, Asociația "Dăruiește Aripi" a demarat un nou proiect prin care și-a propus reabilitarea secției de neonatologie a Spitalului Județean Constanța. Proiectul are ca obiectiv aducerea la standarde europene a compartimentului de terapie intensivă și a celui de îngrijire a nou-născuților prematuri, nu numai prin reabilitarea fizică a sectoarelor respective, ci și prin procurarea echipamentelor medicale, absolut necesare pentru îngrijirea nou-născuților prematuri sau bolnavi, precum și prin facilitarea participării personalului medical la cursuri de perfecționare profesională efectuate în spitale moderne din țară.

Prin efortul Asociației "Dăruiește Aripi" s-au alăturat proiectului numeroase firme, dar și persoane fizice, care și-au orientat cei 2% din impozitul pe venit către îndeplinirea acestor obiective.

În prezent, 5 specialiști medicali ai secției de neonatologie efectuează un curs de reanimare neonatală și cardiologie neonatală, desfășurat la Spitalul "Marie Curie" din București, sub tutela științifică a dr. Cătălin Cârstoveanu, șeful secției de terapie intensivă neonatală a acestui spital.

Secția de neonatologie a Spitalului Județean Constanța a fost dotată cu un sistem propriu de telemedicină, prin care medicii de aici pot lua legătura în orice moment cu medicii de la "Marie Curie" pentru a se consulta cu privire la măsurile de îngrijire și terapie a cazurilor mai deosebite. Prin acest sistem, medicii de la "Marie Curie" pot vedea în timp real pacientul, parametrii funcțiilor monitorizate ale acestuia și pot lua, împreună cu medicii constănțeni, decizii legate de terapia acestuia.

În cadrul aceluiași proiect, Asociația "Dăruiește Aripi" s-a implicat cu entuziasm și a donat secției două aparate pentru administrare de oxigen în regim CPAP pentru nou-născuți, ce vor fi inaugurate joi, 21 mai ora 11.30 în secția de neonatologie, compartimentul terapie intensivă neonatală a Spitalului Județean Constanța.

Conducerea unității sanitare sprijină acest proiect al Asociației "Dăruiește Aripi" fiind convinsă că reabilitarea secției de neonatologie este de un real folos întregii comunități locale și regionale, în condițiile în care procentul de nou născuți prematuri este într-o alarmantă creștere în ultimii ani și nevoile de îngrijire și terapie ale acestora vor fi din ce în ce mai mari. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4838 secunde