Scapă de durerile de șold prin recuperări fizice

5228
Scapă de durerile de șold  prin recuperări fizice - durere1326984685-1327008781.jpg
Înaintarea în vârstă sau accidentele care afectează articulațiile reprezintă principalele cauze ale durerilor reumatice ale șoldului. Soluția ideală pentru a scăpa de durere este tratamentul de recuperare, sunt de părere medicii specialiști.

Cea mai comună afecțiune care provoacă durerile de șold, este coxartroza, cunoscută și sub numele de artroza șoldului. Dr. Mădălina Iliescu, medic specialist în recuperare, medicină fizică și balneologie la clinica Medstar din Constanța, ne spune că, deși există o mulțime de factori care ar putea provoca această boală, nu se știe exact care este cauza principală. "În general, etiologia artrozelor rămâne necunoscută, dar cei mai importanți factori incriminați în producerea bolii sunt senescența și influențele mecanice locale", spune dr. Iliescu.

Când și de ce apare coxartroza

Există două tipuri de artroze ale șoldului, cele primitive și cele secundare. Coxartrozele primitive își fac apariția, de obicei, în jurul vârstei de 60 de ani din cauza alterării treptate a metabolismului cartilajului articular, care a provocat uzura precoce a articulației. În schimb, cele secundare sunt cauzate de accidente, căzături, luxații, efort fizic sau chiar de intervențiile ortopedico-chirurgicale, care pot lăsa urmări. "Artroplastiile de șold pot duce și ele la o serie de sechele ale articulației care, nerecuperate, pot deveni grave pentru funcționarea pe viitor a membrului inferior operat", precizează dr. Mădălina Iliescu.

Coordonatorul departamentului de recuperare-fiziokinetoterapie al clinicii Medstar mai spune că durerile intense ale șoldurilor pot apărea și în urma unor infecții ale oaselor, cum ar fi coxitele reumatismale sau infecțioase.

Primele semne că suferi de artroză de șold

Coxartroza se manifestă, în primul rând, prin durerea localizată la încheietura piciorului, dar și prin limitarea mișcărilor. De obicei, persoanele afectate nu pot sta picior peste picior, nu se pot încheia singure la pantofi și nu pot încrucișa picioarele prin îndepărtarea genunchilor. Aceste acțiuni ajung să distrugă, în timp, cartilajul articular.

Potrivit dr. Iliescu, primul simptom clar al coxartrozei este durerea acută. "Simptomatologia clinică în coxartroză este dominată de durere, funcțiile normale articulare sunt afectate, iar mișcările șoldului sunt limitate progresiv".

Bolnavul poate avea dificultăți în mers, urcatul scărilor, pe teren accidentat sau la intrarea într-un vehicul. La aceste simptome se adaugă și înțepenirea matinală sau după un repaus prelungit. Medicii recomandă consultația urgentă de specialitate în momentul în care apar dureri persistente la șold sau în coapsă.

Cum poți întârzia evoluția bolii

Artroza de șold are o evoluție lungă, progresivă și ireversibilă, spre agravare, mai spune medicul constănțean. "Recuperarea fizică reprezintă, de multe ori, singurul tratament eficient împo-triva dezvoltării bolii", a precizat dr. Iliescu.

Cel mai important obiectiv al tratamentului de recuperare constă în menținerea unei independențe cât mai mari a pacientului. Tratamentul coxartrozei posttraumatice este de lungă durată, de aceea membrii familiei trebuie să fie alături în permanență de bolnavi și să îi susțină atât fizic cât și moral.

Medicul specialist în recuperare și medicină fizică susține că tratamentul împotriva acestei afecțiuni ține de igiena personală, recuperarea balneo-fizică-kinetică, dar și de medicația potrivită și intervențiile ortopedice. "Tipul de tratament se va aplica în funcție de stadiul afectării articulare prin electroterapie, hidrotermoterapie, masoterapie, kinetoterapie sau prin cure naturale specifice unităților de recuperare din stațiunile balneare", a mai spus dr. Mădălina Iliescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Obezitatea, la fel de nocivă ca fumatul?
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : O mâță obraznică se poate disciplina?
Pagina a fost generata in 0.3908 secunde