"Sarmalele Reci" cântă la Constanța într-un concert caritabil, pentru copiii cu autism

229

Articole recomandate

Duminică, 14 mai, ora 20:00, cunoscuta trupă "Sarmalele Reci" va participa la un eveniment de excepție, organizat în Doors Club, în cadrul campaniei "Music for Autism". Va fi o seara de muzică cu un amestec original și eclectic de rock’n’roll, funk, jazz și folclor.

Music for Autism, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copii cu autism si alte dizabilități, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.

Fondurile strânse timp de 3 ani au ajutat la realizarea unui mini-laborator de cofetărie-patiserie pentru integrarea socio-profesională a tinerilor cu dizabilități din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă "Albatros" Constanța, la realizarea unei săli de stimulare senzorială în Centrulu Școlar pentru Educație Incluzivă "Maria Montessori" Constanța și la susținerea unor terapii prin hipoterapie, Asociația de Terapii Suportive "Hipoterapia. Scopul Campaniei "Music for Autism" este de a realiza o sală de muzică pentru copiii cu dizabilități din Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă din Constanța.

Trupa Sarmalele Reci are una dintre cele mai constante prezențe pe scena muzicală românească și este un proiect artistic de calitate, bazat pe creativitate, inovație, energie și tonus al vieții.

Pe parcursul carierei au beneficiat de recunoașterea din partea revistelor muzicale și a mass mediei. În anul 2007 "Sarmalele Reci" a primit premiul "Actualitatea Muzicală" pentru 14 ani de succese în muzica rock. Versurile lor, scrise cu artă și forță în limba română, sunt considerate drept cele mai originale și mai emblematice pentru societatea românească post `90.

"Sarmalele Reci" este un grup recunoscut de către toți colaboratorii săi și recomandat drept un partener de încredere, drept un artist care înțelege necesitățile și contextul în care este invitat să performeze.

Componența actuală: Zoltán András (voce, kybds.), Emil Viciu (ch.), Gabriel Drăgan (drms.), Mircea László Horváth (kybds), Vladimir Săteanu (bas).

Discografie: Țara te vrea prost (1995) ; Aurolac (1996); Bucate alese (1998); Răpirea din Serai (1999); Maniac (2001), Vaca (2003), O seară la operetă (2007), Haos.ro (2012)

Festivaluri autohtone: Peninsula, B`est Fest, Folk You etc.

Festivaluri în străinătate: Germania (1994), Ungaria (1997), Anglia (1998), Moldova (2000), Spania (2006),Germania (2012).

https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania

Alatură-te de Campania "Music for Autism"!!!

Prețul unui bilet este 40 de lei. Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului Doors de pe strada Traian, nr. 68A Constanța.

Rezervarile 0763 661 622. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0527 secunde